Podul medieval al Castelului Corvinilor dăinuie de peste cinci secole. Care este secretul trăiniciei sale
0Unul dintre cele mai vechi şi spectaculoase poduri din România se află în Hunedoara, la Castelul Corvinilor. Podul medieval dăinuie de peste cinci secole.
Vechi de peste cinci secole, podul principal al Castelului Corvinilor se numără printre lucrările de arhitectură medievale spectaculoase din România.
Podul din lemn are peste 60 de metri şi este susţinut de pastru piloni de piatră, care au fost ridicaţi peste râul Zlaşti, la o înălţime maximă de 20 de metri.
În istoria sa îndelungată, stâlpii masivi ai podului medieval au supravieţuit unor asedii şi incendii care au cuprins castelul, iar posul a fost reparat de mai multe ori.
„În ceea ce priveşte datarea construirii podului de-a lungul timpului au existat două propuneri, prima se baza pe descoperirea unei stucaturi pe cel de al treilea stâlp cu literele G.B. (Gabriel Bethlen), astfel s-a crezut că podul ar fi fost construit în secolul al XVII-lea (cel mai probabil este vorba de lucrări de reparaţii, nu de construirea unui pod nou).
A doua propunere privind datarea se bazează pe o inscripţie cu anul 1480 de pe Turnul nou de poartă, menţionată în inventarul întocmit de Bajoni în anul 1681, care ne trimite cu gândul la epoca regelui Matia Corvin, dar indiferent de anul construirii podului, acesta nu deservea prima intrare a castelului deoarece aceasta era plasată pe latura sud-estică prin Turnul vechi de poartă”, informează Muzeul Castelului Corvinilor.
Foto Daniel Guţă
Podul mobil în secolul al XIX-lea
Podul este străjuit de statuia barocă din secolul al XVII-lea a sfântului Ioan de Nepomuk, patronul protector al podurilor, şi este aşezată în capătul de jos al acestuia. Până în secolul al XIX-lea, podul medieval avea o componentă mobilă, în partea sa superioară, acţionată de un mecanism ingenios.
„Castelul Huniazilor este situat pe o stâncă îndrăzneaţă, calcaroasă, înconjurată pe trei laturi de două râuri mici, Cerna şi Zlaşti, care se întâlnesc în acest moment. Pe partea opusă a Zlaştiului se ridică o altă stâncă de aceeaşi înălţime, care se înclină treptat spre oraş şi este fortificată. De pe aceasta din urmă, castelul este abordat de un pod lung de lemn, la o înălţime ameţitoare deasupra râului şi a drumului de dedesubt. Capătul podului, din apropierea castelului, este un mecanism simplu ce face să se ridice poarta turnului de veghe, pe care o închide ca o uşă. Nu există scripeţi sau lanţuri folosite. Este atât de echilibrat încât poate fi ridicat prin plasarea piciorului pe capătul opus, greutatea corpului fiind suficientă pentru a întoarce scara şi pentru a ridica masa imensă în aer”, scria diplomatul englez John Paget, în 1835.
Foto Daniel Guţă
Secretul durabilităţii construcţiilor
Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea, fiind construit pe locul unei cetăţi mai vechi, şi se numără printre cele mai faimoase monumente istorice din România. Atât aşezarea medievală ridicată pe un teren stâncos, dar şi podul ei impresionează prin durabilitatea construcţiilor.
Materialul de bază folosit la realizarea lor a fost piatra naturală din calcar dolomitic.
„Alegerea calcarului ca piatră de construcţie a rezultat din două motive principale: existenţa carierelor de exploatare calcaroase în apropiere şi faptul că aceste calcare sunt rocile cele mai întrebuinţate în construcţii de fortificaţie, deoarece întrunesc toate calităţile cerute de tehnica de realizare a acestora”, arată rezultatul expertizei tehnice a Casteului Corvinilor, consultată de „Adevărul“.
În exploatare s-a urmărit ca piatra brută să fie cât mai curată, să fie tare, compactă şi să adere bine la mortar. Din secolul al XVI-lea, datează construcţii de cărămidă în castel. Mortare de zidărie au fost de bună calitate, susţin specialiştii, şi datorită utilizării varului din zonă.
Foto Daniel Guţă
Cercetările fizico-mecanice pentru determinarea durabilităţii rocilor în funcţie de climă şi anii de exploatare arată că în cazul calcarelor compacte, primele semne de degradare ale acestora apar până la 150 de ani, iar degradarea totală are loc până la 450 de ani.
„Faţă de aceste valori limită prezentate, în cazul ansamblului de la Hunedoara se evidenţiază o durată de exploatare la unele construcţii mult mai îndelungată de 555 de ani, raportată la presupusele începuturi ale cetăţii, stabilite în literatura de specialitate în preajma secolului al XIV-lea. Obţinerea unei asemenea durate prelungite s-a putut realiza numai prin crearea şi respectarea unor condiţii favorabile privind exploatarea în timp a construcţiilor realizate faţă de condiţiile climatice nefavorabile (ape meteorice, îngheţ, dezgheţ, vânt etc.)”, se arată în expertiza tehnică.
Astfel, alegerea materialelor de bună calitate, lucrările efectuate corect de meşterii şi arhitecţii medievali şi grija de care s-a bucurat castelul în lungi perioade au prelungit durata de viaţă a monumentului istoric
Vă recomandăm să citiţi şi: