Petrecere de nuntă oprită de poliţişti şi jandarmi. Peste 90 de participanţi au fost amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ. IPJ Hunedoara

Aproape 100 de persoane care au participat, duminică, la o nuntă, într-un restaurant din localitatea Beriu, au fost amendate de poliţişti.

Petrecerea de nuntă s-a încheiat prost pentru invitaţii unui cuplu din Beriu. Poliţiştii şi jandarmii au descins, duminică, la orele prânzului, în restaurantul unde avea loc evenimentul privat.

Cel mai vârstnic hunedorean vaccinat împotriva Covid-19 are 101 ani. A primit vaccinul acasă

Secţia ATI a spitalului din Hunedoara, plină cu pacienţi COVID-19: „Nu mai e niciun loc liber”

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Deva se apropie de şase cazuri la mie. Sunt 44 de localităţi „roşii”

„Ca urmare a acţiunii forţelor de ordine, evenimentul s-a încheiat, iar cei peste 100 de participanţi (dintre care o parte erau minori) au fost  identificati şi urmează a fi sancţionaţi contravenţional. De asemenea, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionalea administratorul localului respectiv, în conformitate pe cu Legea 55/2020. Administratorului localului care a organizat evenimentul a fost sancţionat cu 2.000 de lei. Pe lângă acesta, au mai fost aplicate 91 de amenzi, în valoare de 44.750 lei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Ptrivit reglementarilor în vigoare, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Scene cutremurătoare la înmormântarea maestrului Liviu Lăzărescu: „Ruşine! Ne-aţi amintit de prigoana comunistă”

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Bilanţ sumbru în localităţile aflate în carantină din cauza îmbolnăvirilor

COVID-19 în judeţul Hunedoara. Deva se apropie de şase cazuri la mie. Sunt 44 de localităţi „roşii”

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!