Misterul cutremurului care i-a speriat pe hunedoreni: ce ar fi putut cauza cel mai puternic seism din ultimele decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremurul neaşteptat a dat naştere controverselor. FOTO: alinbarna.wordpress.com

Un hunedorean susţine că a descoperit cauzele posibile care au dus la cutremurul de 4,7 grade, care a avut loc în urmă cu o lună în Ţara Haţegului şi a fost resimţit în Hunedoara şi în Deva.

Hunedoreanul Alin Barna susţine că a descoperit cauzele probabile ale celui mai puternic cutremur înregistrat în ultimii ani în zona Hunedoarei, cel din 8 septembrie, cu o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter.

Specialiştii în seismologie s-au arătat rezervaţi în a explica împrejurările cutremurului care a afectat zona Heţegului, a Hunedoarei şi a Devei, însă un blogger din Hunedoara a făcut furori cu o ipoteză mai puţin obişnuită. Tânărul se bazează pe un studiu de hidrogeologie, care explica modul în care galeriile miniere săpate în zona Hunedoarei sunt afectate de pânza freatică. Studiul a fost realizat de Institutul de Geologie şi Geofizică în 1978, asupra zonelor minire Teliuc şi Ghelar.

„Din analiza documentelor şi a caracteristicilor zonei, activitatea seismică este rezultatul mişcărilor straturilor geologice antrenate de cantitatea imensă de apă care le îmbibă. Astfel, stabilitatea solului este şubrezită până la adâncimi apreciabile de apa infiltrată, iar faliile tectonice dictează aceste evenimente care pe termen lung pot avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga populaţie”, scrie tânărul, pe blogul său, citind studiul realizat de hidrogeologi. Nivelul apei care a inundat galeriile vechilor mine ale zonei Hunedoarei a fost într-o continuă creştere în ultimii ani şi ar fi putut mişca plăcile tectonice, constată hunedoreanul.

Ipoteză neconfirmată
Leonida Căzănaru, cu o experienţă de patru decenii în cercetare, în cadrul Institutului de Cercetări Miniere din Deva, susţine că infiltraţiile apei în galeriile miniere sau prăbuşirea unor galerii nu ar fi putut provoca un asemenea seism. La rândul lor, seismologii rămân rezervaţi în a stabili în ce măsură infiltraţiile de apă şi forajele miniere au ajuns să afecteze plăcile tectonice, astfel încât să cauzeze un cutremur puternic, într-o zonă în care riscul seismic este mic.

„Mişcarea plăcilor tectonice este principala cauză a seismului, dar ce a făcut ca ea să fie resimţită cu aşa intensitate nu putem preciza. În zona apropiată epicentrului cutremurului au fost construite hidrocentralele din Retezat, a fost şi deviat cursul Râului Mare, sunt şi galerii miniere, dar noi nu trebuie să ne alarmăm pentru astfel de situaţii, de anomalii”, a explicat un specialist în seismologie.
 

Vă recomandăm şi:

Un cutremur de 4,7 grade a avut loc în apropiere de Hunedoara şi Deva

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa Regia

FOTO VIDEO Castelul Corvinilor din Hunedoara, locul nesfârşitelor mistere

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?