Minerul accidentat grav în Mina Livezeni a murit în spital. A cincea victimă din subteranele Văii Jiului în ultimele luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ADEVĂRUL. ARHIVĂ.

Marian Curec, victima accidentului de muncă din subteranul Minei Livezeni, a decedat după o lună de la rănirea sa. Angajatl exploatării fusese prins într-un utilaj minier.

Marian Curec (40 de ani), minerul care în 4 decembrie 2017 a fost accidentat în subteranul Minei Livezeni, a murit într-un spital din Timişoara, unde fusese adus în urma stării grave în care se afla.

Accidentul de muncă petrecut în mina Livezeni la circa 300 de metri sub pământ, iar salvatorii minieri au reuşit să îl extragă pe minerul rămas captiv sub utilaj. Victima era semiconştientă, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Tragedia din Mina Livezeni a urmat altor două petrecute în luna octombrie, în exploatările miniere din Valea Jiului.

În 5 Octombrie 2017, trei mineri cu vârste între 39 şi 43 de ani au fost blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri, la peste 400 de metri adâncime în Mina Lupeni. Echipele de salvatori minieri au muncit ore în şir pentru aducerea la suprafaţă a celor trei victime. Iuliu Lucian Codlean (39 de ani) a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea. Trupul său a fost scos a doua dimineaţă, din adâncurile minei, la aproape 15 ore de la momentul accidentului. Minerul Ionel Florin Suciu (44 de ani), tatăl unei fetiţe, a murit în Spitalul Floreasa, unde a fost adus cu trupul zdrobit de tavanul prăbuşit în galeria în care muncea. Al treilea ortac a fost rănit.

În 30 octombrie, doi mineri au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi, în urma unei explozii înregistrate în Mina Uricani. Victimele au suferit arsuri grave pe corp şi arsuri de căi aeriene. Tragedia a pecetluit soarta exploatării aflate în proces de închidere şi a fost al doilea accident grav de muncă petrecut în luna octombrie, după cel din Mina Lupeni.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Trei muncitori au murit după ce au fost prinşi sub un mal de pământ. Imagini de la locul tragediei

Tragedie în zona Cetăţii dacice Băniţa şi a Peşterii Bolii, din judeţul Hunedoara. Trei muncitori au murit sâmbătă, 4 noiembrie, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei.

VIDEO Detalii înfiorătoare din trenul deraiat: mecanicii au alertat înainte de a muri că garnitura nu mai avea frâne

Mecanicii trenului marfar cu 16 vagoane, care a deraiat în apropiere de Petroşani, anunţaseră prin staţie defecţiuni la sistemul de frânare al locomotivei, susţin surse din rândul anchetatorilor. Cei doi au murit striviţi între fiarele garniturii, după ce marfarul a ieşit de pe şine, deasupra viaductului peste DN 666, iar mai multe vagoane s-au prăbuşit în râpă.

Un tren de marfă s-a prăbuşit la Hunedoara într-o prăpastie adâncă de 10 metri. Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce doi mecanici au murit

Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparţinând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, din judeţul Hunedoara. Aaccidentul feroviar s-a produs în zona unui viaduct, iar şase vagoane şi locomotiva trenului au căzut într-o râpă.


 

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă