Minerii din exploatările Paroşeni şi Uricani ameninţă cu greva foamei, după trei zile de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: gddhd.ro

Aproape 300 de angajaţi ai exploatărilor miniere Paroşeni şi Uricani protestează nemulţumiţi de lipsa măsurilor de protecţie socială care trebuiau luate, înainte de concedierile colective.

Concedierile colective la minele Paroşeni şi Uricani din Valea Jiului, unde în prezent mai lucrează circa 280 de oameni sunt programate până la 1 ianuarie 2020, însă minerii sunt nemulţumiţi de ce îi aşteaptă după părărisirea exploatărilor.

Angajaţii celor două mine de cărbune închise la sfârşitul lunii decembrie a anului 2017 protestează de la începutul săptămânii, şi solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, iar pentru cei care nu se pot pensiona încă, angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Circa 100 de mineri au petrecut ultimele nopţi în subteran, iar unora dintre ei li s-a făcut rău.

„Minerii au stat trei nopţi în subteran şi ameninţă că dacă până mâine nu se rezolvă nimic, în weekend vor intra în greva foamei. Ei aşteaptă o soluţie din partea Guvernului privind acordarea veniturilor în completare”, a declarat Laszlo Domokos, preşedintele Sindicatului Huila.

Minele Paroşeni şi Uricani sunt administrate de Societatea Naţională de Închideri de Mine din Valea Jiiului. Directorul societăţii, Pavel Dreghici, şi-a anunţat, joi, demisia, susţinând că este în imposibilitate de a-şi exercita funcţia. Liderii de sindicat susţin că pentru protecţia socială a minerilor este necesar un nou act normativ, care să stipuleze acordarea unui venit lunar de completare pe o perioadă de doi ani, precum şi consemnarea acestei perioade drept vechime în muncă, aşa cum s-a întâmplat pentru colegii lor disponibilizaţi pe vechiul act normativ.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO 48 de ani de la catastrofa din Certej. Iazul toxic prăvălit peste blocurile minerilor a făcut aproape 100 de morţi

VIDEO Lupeni, oraşul care apune odată cu mineritul. Ce soartă a avut locul celor mai tulburătoare tragedii din Valea Jiului

VIDEO Locul unde a început povestea „aurului negru”. Cum arată Mina Petrila la patru ani după închiderea definitivă

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea