Mall nou în Deva. A început construcţia complexului comercial care va aduce peste 300 de noi locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele constructorilor noului mall din Deva. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un complex comercial care va aduce circa 300 de noi locuri de muncă va fi inaugurat în această toamnă în Deva, potrivit conducerii Primăriei Deva, care a emis autorizaţiile necesare construcţiei.

A început construcţia viitorului mall din municipiul Deva. Potrivit primarului Petru Mărginean, noul centru comercial va fi inaugurat în toamna acestui an şi va aduce aproape 300 de noi locuri de muncă hunedorenilor. Mall-ul va funcţiona în vecinătatea hypermarketurilor Auchan şi Metro de pe Calea Zarandului, la ieşirea din Deva spre Hunedoara. În prezent, au loc lucrări de amenajare a şantierului.

Potrivit administraţiei locale din Deva, proiectaţii propun construirea unui centru comercial multifuncţional, cu regim de înălţime parter şi etaj parţial, pe o suprafaţă de 91.447 de metri.

Clădirea va fi poziţionată adiacent clădirii existente, galeria comercială Auchan, în partea de nord-est a acesteia. Suprafaţa construită propusă va fi de 41.690 de metri pătraţi, iar suprafeţele carosabile şi parcările vor fi pe 30.463 de metri pătraţi. Suprafeţele pietonale propuse sunt de 2.390 de metri pătraţi, iar zonele verzi vor ocupa 18.300 de metri pătraţi. Lăţimea centrului comercial propusă va fi de 91 de metri, lungimea maximă va fi de 121 metri, iar înălţimea de 14 metri. Funcţiunea imobilului va fi de centru comercial multifuncţional, servicii, foodcourt, entertainment, parcări, anexe”, informa Primăria Deva, în toamna anului trecut.


Vă recomandăm şi:

Hipermarket în Hunedoara, în locul mall-ului plănuit din 2008? Terenul Plaza Centers a fost achiziţionat de Dedeman

Plaza Centers a vândut retailerului Dedeman terenul de 41.000 de metri pătraţi pe care îl deţinea din Hunedoara. Terenul a fost achiziţionat în urmă cu şapte ani de cei de la Plaza Centers, însă planurile de construcţie a unui mall nu au mai fost realizate.

Un nou mall va fi construit în Deva, în vecinătatea hipermarketului Auchan, pe un teren de 90.000 de metri pătraţi

Un nou centru comercial va fi construit în vecinătatea hipermarketului Auchan, potrivit Primăriei Deva. Proiectul de „extindere a centrului comercial Auchan Deva” prevede construcţia unui mall pe un teren de 91.000 de metri pătraţi.

Strategiile milionarilor de la Plaza Centers pentru terenul mall-ului din Hunedoara

Construirea primului mall din Hunedoara rămâne o incertitudine chiar şi la cinci ani după ce dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers a achiziţionat un teren de aproape 41.000 de metri pătraţi în localitate, cu scopul declarat de a ridica un centru comercial imens.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial