Magistrala din vestul României. Cum s-a lucrat pe marele șantier feroviar pentru trenuri rapide VIDEO

0
Publicat:

Lucrările la magistrala de cale ferată din vestul României, pe care trenurile vor circula cu viteze superioare, au termen de finalizare anul 2023, însă marele șantier feroviar a acumulat întârzieri.

Stația CFR Simeria în șantier. Foto: Daniel Guță

De la începutul anului 2018, cele patru tronsoane ale magistralei feroviare Simeria – Județul Arad (KM 614), în lungime de 141 de kilometri, se află în șantier. Constructorii căii ferate pentru trenuri rapide au acumulat întârzieri, dar finalizarea proiectului a rămas estimată pentru anul 2023.

141 de kilometri de cale ferată

În stațiile CFR Simeria și Deva, unde atât infrastructura de cale ferată, cât și clădirile gărilor vor fi modernizate, situații neprevăzute au dus la suspendarea provizorie a lucrărilor. În gara Simeria, lucrările au fost întrerupte în perioada aprilie – iunie 2021, după în zona căii ferate au fost descoperite zeci de proiectile neexplodate, provenite din Al Doilea Război Mondial.

În aceste zile, zeci de muncitori sunt mobilizați pe șantierul din stația CFR. Lucrează la peroanele gării, la instalațiile feroviare, la clădirea de călători veche din secolul al XIX-lea, la pasajul subteran și la pasarela pietonală.

În Deva, de la începutul acestui an, lucrările la clădirea de călători au ajuns în impas. În timpul săpăturilor la fundaţia viitorului lift din gară, constructorii s-au confruntat cu probleme legate de starea precară în care se află structura clădirii, astfel că sunt necesare noi verificări tehnice.

În prezent, șantierul din zona gării Devei este aproape pustiu, însă lucrările la peroane și la liniile de cale ferată au fost finalizate.

Probleme au fost reclamate și în zona Mintia, unde magistrala de cale ferată trece prin așezarea antică Micia, iar arheologii au reclamat că lucrările ar duce la distrugerea unei porțiuni din sit.

Nouă poduri peste Mureș

Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 din Fondul de Coeziune şi de la Bugetul de Stat, potrivit Ministerului Transporturilor.

Investiţia vizează modernizarea a 141 de kilometri de cale ferată şi construcţia a nouă poduri feroviare peste Mureş, a unor tuneluri feroviare pe valea Mureşului, la Zam, şi a circa 60 de kilometri de traseu complet nou de cale ferată, între Simeria şi Arad.

Stațiile de cale ferată de pe traseu vor fi modernizate, iar dintre cele podurile mari peste Mureș, trei sunt construite pe raza comunei Brănişca (unul în locul singurului pod feroviar peste Mureș din vestul României, vechi din secolul al XIX-lea), două vor fi realizate în zona comunei Zam, două la Bârzava şi două la Conop.

Cu viteză pe noua cale ferată

Tunelurile sunt realizate în zona localităților Zam și Bătuța. În apropiere de Zam sunt construite două tuneluri şi o polată (tunel la zid, descoperit parţial), în lungime totală de 1,2 kilometri.

Atât podurile, cât și tunelurile sunt necesare pentru a putea creşte viteza de deplasare a trenurilor, faţă de cea de pe vechiul traseu al căii ferate Simeria – Arad, mai sinuos, de pe malul stâng al Mureșului.

După realizarea magistralei din vestul României, trenurile de călători vor putea circula pe traseul Simeria - Arad cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele - cu până la 120 de kilometri pe oră. Modificarea traseului vechi va duce la eliminarea curbelor cu raze mici, care nu puteau face posibilă circulaţia trenurilor la viteze superioare.

Stadiul lucrărilor la magistrala vestului

Proiectul de infrastructură de pe valea Mureșului, unul dintre cele mai complexe derulate în ultimele decenii în România, are ca termen de finalizare anul 2023.

Derularea investiției a întâmpinat unele întârzieri, iar potrivit celui mai recent raport publicat de Căile Ferate Române, stadiul lucrărilor realizate se prezintă diferit.

Pe Subtronsonul Bârzava – Km 614, în lungime de 42 de kilometri stadiul fizic al execuției lucrărilor a ajuns la 75%. Sectorul este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este luna martie 2023.

Pe Subtronsonul Ilteu – Bârzava, în lungime de 36 de kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 79%. Acesta este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, iar termenul de finalizare estimat este luna martie 2023.

Pe Subtronsonul Gurasada – Ilteu, în lungime de 22,4 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 57%. Este construit de Aktor – Astaldi – Arcada Asocierea Railworks. Contractul a fost semnat în noiembrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este decembrie 2023.

Pe Subtronsonul Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 68%. Este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este septembrie 2023

Magistrala din vestul României va fi integrată în Coridorul IV paneuropean, în lungime de 2.000 de kilometri, care cuprinde traseul Nurnberg - Praga - Viena - Budapesta - Curtici - Simeria - Sighişoara - Braşov – Bucureşti – Constanţa. Ea va străbate România pe o distanţă de aproape 900 de kilometri.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente