Lucruri mai puţin ştiute despre zeităţile strămoşilor noştri. Cum îşi apărau geţii zeul suprem în timpul furtunilor
0Geţii erau „adoratori ai zeilor“, potrivit istoricului Strabon, iar obiceiurile pe care strămoşii noştri le dedicau zeităţilor îi uimeau pe autorii antici.
Ruinele unor presupuse temple antice, descoperite în locurile fostelor cetăţi dacice, au rămas înconjurate de mistere, iar teoriile cu privire la funcţionalitatea lor au stârnit controverse. Alături de ele şi de vestigiile arheologice descoperite de-a lungul timpului, mărturiile unor autori antici despre oamenii care stăpâneau în urmă cu două milenii ţinuturile actuale ale României au oferit indicii despre viaţa spirituală a strămoşilor noştri. Iată câteva dintre lucrurile mai puţin cunoscute despre modul în care geţii şi dacii se raportau la divinităţile lor.
Zamolxis – zeul căruia i se închinau sacrificii sângeroase
Cel mai cunoscut personaj asociat vieţii spirituale a geţilor a fost Zamolxis, divinitatea amintită pentru prima dată, în urmă cu aproape două milenii şi jumătate de istoricul elen Herodot. Autorul antic a oferit detalii despre sacrificiile sângeroase pe care oamenii i le aduceau zeului „Tot în al cincilea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit cu solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii. Şi alţi autori antici au relatat despre Zamolxis.
Marte – zeul înduplecat cu sacrificii de război
Mărturii ale autorilor antici îi descriu pe geţi ca fiind un popor războinic, pentru care munţii reprezentau refugiul ideal şi locurile destinate divinităţilor, din care coborau adesea pentru a prăda ţinuturile învecinate. Un rol important în spiritualitatea dacilor l-a avut zeul războiului, asociat cu zeul romanilor Marte, menţionat ca zeu al geţilor de poeţii latini Ovidius şi Vergilius şi ca protector al ogoarelor şi al comunităţii. „Pe acest Marte, goţii totdeauna l-au înduplecat printr-un cult sălbatic (căci victimele lui au fost prizonierii ucişi), socotind că şeful războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc”, scria Iordanes, în Getica, în secolul al VI-lea.
Gebeleizis – zeul pentru care geţii săgetau cerul
Numele lui Gebeleizis, considerat de unii istorici drept zeul suprem al geţilor, a fost menţionat pentru prima dată de istoricul Herodot şi a stârnit controverse de-a lungul timpului. „Iată în ce chip se socot nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis.Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, relata istoricul antic. Unii autori au fost de părere că Gebeleizis ar fi fost aceeaşi zeitate cu Zamolxis, în timp ce alţi cercetători au susţinut că Herodot s-a referit la două divinităţi, nu la una singură cu două nume. Marele zeu al dacilor era reprezentat, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan, de un personaj masculin, în două ipostaze: aşezat pe un tron sau călare, îmbrăcat în armură. În stăpânirea zeului suprem intrau cerul, apele şi pământul. „Atributul principal al acestuia este cerul reprezentat de vultur. Este zeul cerului prin excelenţă. Zeul tată, creatorul cosmosului şi al lumii, prezent la popoarele indoeuropene încă din prima lor fază, reconstituit pe temeiuri lingvistice”, scria Ion Horaţiu Crişan. Arheologul susţinea că numele Gebeleizis (Nebeleizis) ar însemna zeul cerului furtunos. Potrivit filosofului Mircea Eliade, ritualurile practicate de geţi aveau rolul de a ameninţa puterile demonice manifestate în nori şi de a-l ajuta pe zeul fulgerelor. „Gebeleizis este un zeu al furtunii sau mai degrabă un vechi zeu al cerului, patronul clasei aristocrate şi militare, iar Zamolxis era zeul Misterelor, maestrul iniţierii, care conferă imortalitatea”, scria Mircea Eliade, în volumul „De la Zamolxis la Genghis-han”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1980).
Zeii - lupi
Lupii, dar şi alte animale considerate sacre, erau priviţi ca personificări ale zeităţilor. Se cunoştea un ritual iniţiatic, ce presupunea transformarea tânărului războinic în fiară. Tinerii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru. „Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifica felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate. Sunt deci de reţinut două fapte: pentru a deveni războinic redutabil se asmila magic comportamentul fiarei, în special al lupului şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, relata Mircea Eliade, în lucrarea sa „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.
Vă recomandăm şi: