Video Lucrări finalizate în Centrul istoric al Devei. Noua înfățișare a promenadei stârnește controverse VIDEO

0
Publicat:

Lucrările de reabilitare a Centrului Istoric al Devei au fost finalizate, iar în următoarele zile va avea loc recepția investiției, realizată cu fonduri europene.

După aproape doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare care au avut loc în Centrul istoric din Deva, investiția de circa 4,5 milioane de euro, finanțată cu fonduri europene, a fost finalizată (video).

Vineri, 5 mai, va avea loc recepția lucrărilor, potrivit primarului Devei, Florin Oancea.

Piața Unirii din Deva. Foto: Daniel Guță

Lucrările la Centrul istoric al Devei au început în vara anului 2021, pe tronsonul cuprins între Piața Unirii și Parcul municipal Cetate. Proiectul prevedea ca spațiul cuprins între strada Avram Iancu și Bulevardul Iuliu Maniu și Piața Unirii, până la strada Lucian Blaga, să fie pavat cu piatră naturală, să aibă amenajate zone verzi cu sistem de irigare, rigole pentru colectarea apelor pluviale, un sistem de iluminat pietonal și să fie dotat cu mobilier urban modern.

Păreri împărțite despre noua promenadă din Deva

De asemenea, investiția a vizat instalarea unui sistem de reducere a circulației auto în zonă, prin montarea unor piloni telescopici și a unui sistem semaforizat de parcare. Cablurile aeriene de telefonie și internet agățate pe stâlpi și clădiri au fost și ele coborâte.

Noua înfățișare a promenadei din Centrul istoric al Devei a stârnit atât aprecieri, dar și nemulțumiri. Unii l-au comparat, pe paginile de Facebook, cu zonele pietonale amenajate recent în Hunedoara.

„Zona nu este armonioasă deloc. Iar stâlpii de iluminat puteau fi raportați la clădirile mărginașe. E cu indulgență, aproape drăguță”, este de părere unul dintre deveni.

„Centrul vechi este schimbat complet acum. Contează foarte mult regenerarea urbană, mai ales în zona centrală a unui oraș. Îmi place că firele de curent și telecomunicatii au fost relocate ori îngropate, astfel încât zona este mult mai degajată”, susține un alt localnic.

„Să vedem cum va arăta peste câțiva ani. Era nevoie de mai multe bănci în parcul reamenajat”, crede un alt devean.

„Terase care ocupă tot trotuarul, muzica tare, praf și mizerie, unele plăci de granit sunt deja sparte, murdare sau zgâriate, nu mai este aleea cu pomi ca în trecut, în locul lor fiind scaune și mese, mașinile încă mai circulă pe el”, reclamă un alt localnic din municipiul Deva.

Centrul istoric, cu clădiri de peste un secol

Aflat la poalele Cetății Devei, Centrul istoric al Devei cuprinde mai multe clădiri istorice, reprezentative pentru municipiu, ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Printre ele, se numără Palatul administrativ – sediu al Prefecturii Hunedoarei și Consiliului Județean Hunedoara, clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva, Colegiul Național „Decebal”, Colegiul „Regina Maria”, clădirea Primăriei Deva și Teatrul de Artă.

Actualul proiect de reamenajare a Centrului istoric vizează reabilitarea spaţiului urban cuprins între Piaţa Unirii şi tronsonul din centrul istoric al Bulevardului 1 Decembrie 1918, între Strada Avram Iancu şi Bulevardul Iuliu Maniu, care va fi destinat circulaţiei pietonale şi carosabile, cu zone verzi.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie