Lucrări de renovare plănuite la tribunal: ce valoare are investiţia necesară la clădirea din secolul al XIX-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Timişan, preşedinte al Tribunalului Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Veche de peste un secol şi situată în centrul istoric al municipiului Deva, clădirea Tribunalului Hunedoara are nevoie de renovare. În ultimele decenii, dintre instanţele judeţului Hunedoara, doar Judecătoria Hunedoara a fost restaurată, iar investiţia necesară pentru reabilitarea tribunalului este estimată la patru milioane de euro.

Tribunalul Hunedoara se numără printre instanţele din ţară care au nevoie de reabilitare. Investiţia necesară pentru un astfel de proiect a fost estimată la patru milioane de euro.

„Investiţiile în infrastructură sunt o problemă spinoasă în judeţul Hunedoara. Sediile instanţelor nu sunt la cele mai bune standarde, cu excepţia Judecătoriei Hunedoara, care a fost renovată recent. Nici Tribunalul Hunedoara nu a mai fost renovat de foarte mult timp, dar este inclus pe lista obiectivelor de investiţii, listă gestionată de Compania Naţională de Investiţii şi sperăm ca în curând să intrăm într-un program de renovare”, a precizat judecătorul Mihaela Timişan, preşedintele Tribunalului Hunedoara.

Potrivit magistratului, în ultimul an au fost alocate fonduri pentru lucrări la mai multe instanţe din judeţ. „Am beneficiat de sprijinul Curţii de Apel Alba Iulia, care a obţinut fonduri băneşti în cursul acestui an, pentru montarea unor centrale termice la Judecătoria Haţeg şi Judecătoria Orăştie, pentru rezolvarea problemelor cu reţeaua de apă de la Judecătoria Brad şi, totodată, am primit fonduri băneşti pentru realizarea reparaţiilor necesare la sediul Judecătoriei Petroşani, grav afectat, urmare a grindinei din luna iunie a acestui an”, a adăugat judecătoarea Mihaela Timişan.

Clădirea Tribunalului Hunedoara, sediu şi pentru Judecătoria Deva, a fost construită în 1897, în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Se află în centrul istoric al Devei, în vecinătatea Palatului Magna Curia de la poalele Cetăţii Devei. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Hunedoara.

Ziua Porţilor Deschise
Marţi a fost Ziua Europeană a Justiţiei Civile, iar instanţele şi parchetele din judeţul Hunedoara şi-au deschis porţile pentru publicul larg. Cu această ocazie, vizitatorii Tribunalului Hunedoara au fost invitaţi să se familiarizeze cu munca magistraţilor şi cu activitatea angajaţilor instituţiei. Un grup de elevi de clasa a patra, de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” din Deva, a fost oaspetele special al reprezentanţilor instanţei. Copiii au simulat şi un proces în care acuzat era Nică, eroul povestirilor lui Ion Creangă, şi s-au descurcat admirabil, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Fresca misterioasă ascunsă în Castelul Corvinilor. Pictura medievală care spune povestea Huniazilor este în mare pericol

O frescă misterioasă, veche de peste cinci secole, potrivit unor istorici, şi abia vizibilă în Castelul Corvinilor, înfăţişează una dintre cele mai frumoase relatări oferite de-a lungul timpului despre familia lui  Ioan de Hunedoara. Rămăşiţele ei se află în loggia Matia şi sunt în pericol de a dispărea, din cauza degradării. Un proiect pe fonduri europene ar putea salva soarta operei de artă.

Misterele scrierii folosite de strămoşii noştri: de la dovezile celui mai vechi scris din Europa la mitul alfabetului dacic

Tăbliţele descoperite la Tărtăria, un sat de pe Valea Mureşului, sunt considerate dovezi ale celei mai vechi scrieri din Europa. Artefactele datează de peste cinci milenii, iar semnificaţia lor nu a fost descifrată. Şi alte ipoteze privind folosirea scrierii de către strămoşii noştri au stârnit numeroase controverse.

SPA în stil daco-roman la Geoagiu Băi. Povestea staţiunii termale de lux unde strămoşii noştri ofereau aur zeilor

Băile termale de la Geoagiu au o vechime de circa două milenii, iar în Antichitate, locul era o aşezare luxoasă, destinată celor bogaţi. O dovedesc cele 11 plăcuţe votive din aur şi numeroasele altare dedicate zeităţilor şi nimfelor, care au fost descoperite în ultimele decenii sub ruinele fostului complex de ape termale. Atât pentru istorie, dar mai ales pentru apa de calitate, zeci de mii de români ajung anual în staţiunea Geoagiu.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție