Localnicii au cerut salvarea a două berze rămase peste iarnă în satul lor. „Păsările au un comportament atipic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două berze care au rămas peste iarnă într-un cuib înfiinţat pe un stâlp au stârnit mila localnicilor. Oamenii din Certej au solicitat intervenţia autorităţilor pentru a salva păsările migratoare.

Oamenii din satul Certej s-au plâns autorităţilor de soarta unor berze rămase peste iarnă în satul lor, într-un cuib aflat pe un stâlp de pe marginea şoselei. Angajaţiii Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua păsările.

„Au fost identificate două exemplare de barză albă care nu prezintă indicii că ar fi rănite sau bolnave. Datorită toamnei deosebit de lungi şi călduroase, aceste exemplare au un comportament atipic, în sensul că nu au migrat spre zone mai călduroase. Barza albă sau ciconia ciconia este o specie strict protejată, iar capturarea sau uciderea acestor păsări este pedepsită de lege. Monitorizarea celor două exemplare va continua şi dacă odată cu scăderea temperaturii exterioare starea celor lor se va înrăutăţi, acestea vor fi capturate în condiţiile legii şi plasate în siguranţă la Centrul de Reabilitare din localitatea Cristian, judeţul Sibiu”, a informat Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Zimbrii au revenit în sălbăticia Munţilor Carpaţi după două secole de la dispariţia lor. Povestea noului coridor ecologic

Petiţie pentru eliberarea ursului Baloo din Straja. Unde îi este mai bine vedetei staţiunii montane

VIDEO Controversele grădinii zoo unde au avut loc cele mai bizare întâmplări. Ce văd turiştii în „închisoarea” animalelor

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG