Hunedoara va fi semnalizată pe autostrada Deva – Sibiu: vor fi montate indicatoare spre Castelul Corvinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va permite administraţiei locale a municipiului Hunedoara amplasarea a patru indicatoare pe autostrada A1, prin care şoferii vor fi informaţi asupra direcţiei spre Castelul Corvinilor.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a răspuns pozitiv solicitării Primăriei Hunedoara care intenţiona să amplaseze patru panouri informative pe autostrada A1 Deva – Sibiu.

Panourile au menirea de a le indica şoferilor de pe autostradă direcţia spre Hunedoara şi Castelul Corvinilor. Vor fi confecţionate din folie şi vor fi amplasate, în perioada următoare, în zona Simeria Veche, la ieşirea de pe autostradă pe nodul rutier de intersecţie cu Drumul Naţional 66 şi cu Drumul Naţional 7.

Ca urmare a reclamaţiilor primite de la localnici şi turişti, Primăria municipiului Hunedoara a trimis două notificări către CNADNR prin care a solicitat permisiunea de a fi amplasate indicatoarele informative. Prima dintre ele a fost rătăcită de angajaţii instituţiei, însă celei de-a doua CNADNR a dat răspunsul aşteptat de autorităţile hunedorene.

„În urma sesizării făcute de către Primăria municipiului Hunedoara către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a primit avizul favorabil pentru amplasarea a celor panouri informative. Astfel va fi facilitată calea de acces pentru cei peste 300.000 de turişti care se preconizează că vor vizita cel mai frumos castel din sud-estul Europei, Castelul Corvinilor", au informat reprezentanţii Primăriei Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Autostrada Lugoj – Deva: al treilea lot a intrat în construcţie. Vom putea circula pe autostradă în primăvara lui 2016             Al treilea lot al autostrăzii Lugoj – Deva a intrat în construcţie. Lucrările la tronsonul rutier al A1 au început în comuna Dobra din judeţul Hunedoara, unde viitoarea autostradă A1 se va intersecta cu DN 68A Deva – Timişoara.

Investiţie de cinci milioane de euro în construirea nodului rutier de la Şoimuş, pe viitoarea autostradă Lugoj - Deva              Demersurile autorităţilor hunedorene pentru realizarea unui nod rutier pe autostrada A1 mai apropiat celor două municipii au eşuat. În schimb, reprezentanţii Ministerului Transporturilor promit o investiţie de cinci milioane de euro în realizarea ieşirii de pe autostradă, la Şoimuş.

CNADNR a pierdut scrisoarea deschisă în care Primăria Hunedoara a cerut indicatoare pe A1 spre Castelul Corvinilor             Autorităţile locale din Hunedoara au solicitat pentru a doua oară Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România permsiunea de a amplasa panouri informative cu privire la Castelul Corvinilor, pe traseul autostrăzii A1.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO