Fundătura Ponorului, paradisul rămas pustiu iarna. De ce i se spune „Palma lui Dumnezeu” VIDEO

Primele zile de iarnă aduc liniștea în Fundătura Ponorului, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Munții Șureanu, părăsit de oameni din cauza condițiilor grele de trai.

Cele aproape 20 de gospodării, stâne și sălașe din locul numit și „Palma lui Dumnezeu” au rămas pustii odată cu lăsarea iernii.

Oamenii care locuiau aici pe timp de vară și-au strâns fânul, au curățat terenurile pe care aveau mici grădini de legume și zarzavaturi și au coborât cu animalele în satele apropiate Ponor și Federi, aflate în vale, la 9 – 10 kilometri.

Fundătura Ponorului iarna, un loc pustiu

Uneori, urcă în fundătură cu căruțele pentru a aduce fânul strâns în căpițe. Drumul spre locul pitoresc din Munții Șureanu este anevoios pe ultimii nouă kilometri, începând de la capătul satului Federi.

Prin anii ´80, o porțiune de cinci kilometri, până la cariera de bauxită aflată în conservare, a fost amenajată prin nivelarea versantului calcaros, pentru a putea fi folosită de camioane. Mai sus, un drum forestier a fost și el „dăltuit” în piatră pentru ca oamenii să poată trece cu căruțele.

„Drumul de bolovani nu a mai fost modernizat de pe vremea lui Ceaușescu, chiar dacă acum trec pe el tot mai mulți turiști, nu numai localnicii care au sălașe încolo, până la Fundătura Ponorului și pe dealuri”, spune Ioan, un localnic care își păstorește oile pe dealurile învecinate satelor Ponor și Federi.

Deși zăpezile nu au acoperit încă Fundătura Ponorului, așa cum în trecut o făceau mai devreme, locul din munți s-a cufundat în liniștea tulburată doar de susurul apelor Ponorului și, uneori, de zgomotul avioanelor care trec deasupra norilor.

„Iarna, oamenii din sat urcă mai rar în Fundătura Ponoroului. Mai vin să ia fânul pentru animalele pe care le-au adus în sat. Altfel ar fi greu de trăit aici, fără curent, fără apă, cu drumul rău, cu frigul. Casele și sălașele de aici nu sunt făcute petru a putea fi locuite iarna”, spune Maria, o localnică din satul Ponor.

Fundătura Ponorului, numită și Palma lui Dumnezeu

Ponorul, cel mai spectaculos râu din Munții Șureanu, traversează un ținut sălbatic, împânzit de rămășițele unor stâne înființate în vremea dacilor, și, la circa 10 kilometri de la izvoarele sale, dispare sub pământ, în Fundătura Ponorului.

Oamenii au numit locul aflat în apropiere de satul Ponor (comuna Pui) „Palma lui Dumnezeu“, datorită frumuseții sale. Iarna, fundătura oferă o priveliște unică.

Un șir neîntrerupt de bucle, desenate de ape în lunca Ponorului, printre claiele de fân și gardurile vechi de lemn, îi sporesc farmecul, atrăgând de la an la an tot mai mulți turiști în Fundătură. Mai la înălțime, pentru a nu fi inundate, se înșiruie de-a lungul drumului de pământ, scobit în dealuri și sâtânci, casele arhaice ale localnicilor, îngrijite și locuite mai ales vara, când unii dintre ei își aduc aici vitele și oile.

„Ponoarele sunt locuri în care apele de suprafaţă se scurg în subteran. Pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina au fost identificate un număr de 57 de ponoare, unele dintre ele având caracter temporar. După ce parcurg kilometri întregi prin sisteme carstice subterane, apele reies la suprafaţă din resurgenţe (izbucuri) sau din peşteri. Cele mai spectaculoase ponoare sunt Fundătura Ponorului (palma lui Dumnezeu), Lunca Ponoriciului şi Poiana unde frumuseţea este dată de pereţii de stancă, traseul şerpuit al râurilor, vegetaţia specifică zonei calcaroase şi mărimea depresiunii carstice”, informează reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.

În susul pârâului, culmile domoale, de peste 1.000 de metri, care înconjoară lunca Ponorului au fost din cele mai vechi timpuri traversate de ciobanii care își duceau oile de la șes spre pășunile alpine din Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel.

La două ore de mers pe jos de Fundătura Ponorului, lunca Ponoriciului oferă o priveliște asemănătoare cu cea din „Palma lui Dumnezeu“.