Fotografia de poveste din Hunedoara anilor 1960. Nikita Hruşciov a vizitat oraşul oţelarilor într-o limuzină de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O imagine rară, veche de peste cinci decenii, reconstituie unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Hunedoarei. În vara anului 1962, liderul URSS de la acea vreme, Nikita Hruşciov, a vizitat oraşul, iar aproape întreaga populaţie a fost mobilizată pentru a-i ura „bun venit”.

Imaginea memorabilă a vizitei lui Nikita Hruşciov în Hunedoara a fost realizată în iunie 1962, în ziua în care liderul URSS, însoţit de secretarul general al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu Dej, au ajuns în oraşul devenit în acei ani unul dintre cele mai dezvoltate, pe plan industrial, din România.

Fotografia îl prezintă pe Nikita Hruşciov, plimbat într-o limuzină impozantă Zis, de producţie sovietică, flancată de miliţienii care circulau cu motociclete germane BMW. Vizita istorică a liderului URSS a fost precedată de o mobilizare de forţe impresionantă.

„Întreaga populaţie de 55.000 de locuitori ai Hunedoarei a ieşit în stradă, înfruntând cu steguleţe roşii fluturate energic căldura tropicală, pentru a-i aduce onoruri liderului sovietic şi oficialităţilor guvernului comunist. Încă înainte cu mult de sosirea lui Hruşciov cu trenul special, mulţimi mari de oameni au fost aduse la gară pentru a repeta lozincile de întâmpinare. Hruşciov călătorise întreaga noapte spre Hunedoara, după ce vizitase rafinăriile de petrol din Oneşti. Urma să plece din Hunedoara spre Lupeni, unde se află cele mai importante mine de cărbune din România”, relatau reporterii Associated Press, într-un reportaj publicat în presa occidentală. Nikita Hruşciov  a vizitat centrul industrial, a văzut Castelul Corvinilor, a cinat la Restaurantul Corvin şi a ţinut un discurs celor peste 30.000 de oameni care s-au strâns pe stadionul Hunedoarei.  

Oraşul supraaglomerat în focurile dezvoltării
Liderul sovietic venise în Hunedoara la invitaţia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care dorea să îi prezinte realizările industriale ale românilor. La începutul anilor 1960, scriau ziarele americane, combinatul din Hunedoara producea anual peste două milioane de tone de oţel şi se afla în expansiune. Hunedoara, oraşul aflat la acea vreme în plin proces de sistematizare, avea peste 41.000 de locuitori, majoritatea muncitori în combinat şi constructori. Aproape o treime din populaţie locuia în barăci, investiţiile în construcţii realizate neputând ţine pasul cu dezvoltarea accelerată a industriei şi cu creşterea populaţiei. Oraşul supraaglomerat al acelor vremuri era remarcat şi într-un reportaj publicat în The New York Times, în 1 februarie 1959, care oferea explicaţii pentru una dintre cele mai uimitoare transformări din România anilor 1950, cea a orăşelului Hunedoara într-un mare centru siderurgic.

Reportajul semnat de M. S. Handler a purtat titlul: „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut”. „Astăzi, imensa uzină chimică şi oţelărie ocupă valea Hunedoarei. Uzina, echipată aproape în totalitate cu instalaţii de provenienţă sovietică, a produs mai mult de un milion de tone de oţel anul trecut şi mari cantităţi de gazolină, pucioasă, gudron şi alte produse chimice din cărbune. Managerul general al combinatului spune că uzinele vor produce 1,2 milioane de tone de oţel în acest an”, scria jurnalistul cotidianului american The New York Times.


Vă recomandăm şi:

FOTO Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre

Un document cu caracter secret în anii 1960, păstrat în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, oferă informaţii preţioase şi mai puţin ştiute despre istoria recentă a Hunedoarei. La sfârşitul anilor 1950, autorităţile din Hunedoara se confruntau cu o situaţie ieşită din comun: oraşul devenise supraaglomerat, iar în ciuda investiţiilor masive, administraţia făcea faţă cu greu creşterii populaţiei.

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete