FOTO Zilele Recoltei au început la Cristur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii agricoli din judeţul Hunedoara au ocupat de astăzi platoul de la marginea satului Cristur (Deva), unde au loc "Zilele Recoltei". Evenimentul este organizat în al doilea an în vechiul târg de la marginea Devei.

Zeci de comercianţi şi producători agricoli din Hunedoara şi din zonele apropiate ale judeţului şi-au expus roadele pământului la Cristur, unde în acest sfârşit de săptămână au loc Zilele Recoltei. Oamenii şi-au amenajat tarabele cu legume, fructe şi produse tradiţionale, pe care le-au prezentat cu mândrie celor care au venit astăzi la târg. Vremea ploioasă şi faptul că, spre deosebire de anul trecut, Primăria Deva nu a mai pus la dispoziţie curse gratuite spre târg au făcut ca numărul vizitatorilor să fie mai redus faţă de aşteptările organizatorilor.

Totuşi cei care au ajuns la Zilele Recoltei nu au avut ce regreta. "Am cheltuit cam 30 de lei pe câteva verze, ardei graşi, morcovi, roşii şi pe două farfurii de bulz cu smântână, dar suntem mulţumiţi. Atmosfera este plăcută, am stat puţin şi să ascultăm recitalurile de muzică populară şi, probabil, vom mai veni la târg şi sâmbătă sau duminică", a spus Ioana Marica, din Hunedoara, venită la festival împreună cu soţul ei.

Producătorii agricoli nu au dus lipsă de clienţi. "Prima zi a târgului ne-a adus venituri de peste 2.000 de lei, din vânzarea legumelor, dar sperăm că sâmbătă numărul celor care vor ajunge la târg va fi mult mai mare. Cel mai bun lucru pe care îl aduce acest eveniment este că ne ajută să ne cunoaştem mai bine între noi, producătorii", a spus Maria, reprezentanta unei ferme din judeţul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

FOTO Ţinutul Pădurenilor, locul de vis al Hunedoarei părăsit de oameni

Comunităţile celui mai pitoresc ţinut al Hunedoarei trec printr-o adevărată dramă. Satele din Pădurenime s-au depopulat, unele aproape complet, spre disperarea oamenilor, care nu întrevăd şanse ca zona să redevină prosperă.

FOTO Festival cu mâncăruri gătite de Horia Vîrlan şi poveşti medievale la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Turiştii care au venit duminică la Castelul Corvinilor au fost invitaţi să se răsfeţe cu bunătăţile pregătite de celebrul bucătar Horia Vîrlan. A fost ultima zi a carnavalului medieval care a avut loc în Hunedoara.

FOTO VIDEO Zilele oraşului Călan: cum au fost primiţi Horia Brenciu şi trupa sa în oraşul de pe malurile Streiului

Zilele oraşului Călan au avut loc în acest sfârşit de săptămână, iar invitaţii speciali au fost Horia Brenciu şi band-ul său. Sute de oameni au asistat la concertul artiştilor, care a fost cel mai aşteptat moment al festivalului.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG