FOTO Cum arată Godeanu, „muntele sfânt al dacilor”, după catastrofele care au nimicit zeci de hectare de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe catastrofe au dus la dispariţia în ultimii ani a zeci de hectare de pădure din Godeanu, „muntele sfânt al dacilor”. Au fost plantaţi 300.000 de puieţi pentru regenerarea pădurii.

În ultimii 15 ani, peste 70 de hectare de pădure din zona Vârfului Godeanu - Munţii Şureanu au fost devastate de incendii, furtuni şi boli ale arboretumului.

GALERIE FOTO

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara susţin că au făcut eforturi mari ca muntele să fie reîmpădurit.

„Vârful Godeanu (Masivul Şureanu) începe să îşi revină după grelele încercări la care a fost supus. Totul a început în 30 iunie 2005 cu doborâturi de vânt: 11.000 de metri cubi de lemn au fost doborâţi atunci. Au urmat atacuri de insecte şi alte doborâturi de vânt. Mai apoi a venit şi incendiul din anul 2012, în care au ars mii de arbori. Prin eforturile colegilor noştri de la Ocolul Silvic Grădişte s-a reuşit eliberarea suprafeţelor de resturi vegetale şi plantarea a peste 300.000 de puieţi, care urmează să-i aducă muntelui înapoi pădurile pierdute”, a informat Romsilva – Direcţia Silvică Hunedoara, care a publicat mai multe imagini din zonele în care se dezvoltă o nouă pădure.


 

În ultimul deceniu, mai multe catastrofe naturale au lovit Godeanu şi au cauzat distrugerea a peste 70 de hectare de pădure. În anul 2005 zona a fost afectată de doborâturi şi de rupturi de vânt, suprafeţele afectate fiind de 18.1 hectare reîmpădurite. Între anii 2010 şi 2012, ca urmare a infestării cu gândacul de scoarţă al molidului Ips Typogrphus, au fost efectuate din aceeaşi zonă s-a extras un volum total de 274 metri cubi de masă lemnoasă. În 27 august 2012 un incendiu înregistrat în aceeaşi zonă a Muntelui Godeanu a avut ca urmări distrugerea a 55 de hectare de vegetaţie de mici dimensiuni, pădurile şi plantaţiile cu vârstă sub 20 de ani şi arderea coronamentului la pădurea de 145 de ani, pe 15.3 hectare. În ultimii patru ani s-au plantat aproape 400.000 de puieţi de molid, brad şi larice pe o suprafaţă totală de peste 70 de hectare a muntelui.

Vârful Godeanu (1656 metri) se află la circa o oră de urcat din Sarmizegetusa Regia şi este considerat de unii istorici muntele sfânt al dacilor şi locul unde strămoşii noştri aduceau sacrificii lui Zamolxis. Muntele a fost înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia, iar la poalele sale se află cele mai multe sanctuare din toată Dacia. De asemenea, este singurul vârf vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Cinci ani de la descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia. Soarta cererii de recompensă pentru matriţa unică în lume

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța