FOTO Clipe dramatice pentru o mamă cu doi copii. S-au prăbuşit cu maşina într-o râpă de zece metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOGRAFII: ISU Hunedoara.

Doi copii şi mama acestora au fost salvaţi dintr-o maşină prăbuşită într-o râpă de peste 10 metri, de la marginea Devei.

Pompierii au fost chemaţi în ajutor la un accident rutier petrecut duminică pe strada Aurel Vlaicu care face legătura între Deva şi complexul de agrement Căprioara. Echipajele din Deva s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială mixtă şi o ambulanţă tip B2, iar serviciul de Ambulanţă Judeţean a deplasat la locul accidentului o ambulanţă cu medic.

„Salvatorii au descoperit în autoturismul răsturnat pe plafon, într-o râpă adâncă de aproape 10 metri, doi copii şi mama acestora. Un bebeluş de 6 luni era prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, în timp ce un alt copil de 14 ani şi mama erau poziţionaţi cu capul în jos pe scaune, asiguraţi cu centurile de siguranţă. Pompierii au început evaluarea victimelor accidentului concomitent cu punerea autoturismului într-o poziţie de siguranţă şi decuplarea bornelor bateriei pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. În ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă nimeni nu a fost încarcerat”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Pompierii au reuşit extragerea în siguranţă a celor doi copii şi a mamei din autoturism şi au constatat cu surprindere că nu prezentau nici măcar o zgârietură. „Respectarea măsurilor de protecţie în autoturism prin aşezarea bebeluşului în scaunul special pentru copii şi prinderea acestuia în centuri şi utilizarea centurilor de siguranţă în cazul celuilalt copil şi a mamei a prevenit producerea unei tragedii în familia aflată în maşină”, a informat ISU Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Accident grav în municipiu. Vieţi puse în pericol de cursa infernală a unui tânăr, oprită violent într-un stâlp

Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă seara la intrarea în municipiul Hunedoara. Pasagerii unui autoturism au ajuns la spital, după ce tânărul aflat la volan l-a scăpat de sub control, din cauza vitezei şi imprudenţei, şi a izbit violent un stâlp.

VIDEO Accident rutier grav petrecut pe şoseaua Hunedoara - Deva. Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte

Un accident rutier grav s-a petrecut pe şoseaua Hunedoara – Deva. Un pieton a fost lovit de maşină. Victima rănită a ajuns în stare de comă profundă, potrivit primelor informaţii.

VIDEO Autospeciala Poliţiei distrusă într-un accident rutier în intersecţie. Maşina s-a ciocnit cu un autoturism taxi

Încă o autospecială a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a fost implicată într-un accident rutier, după ce în ultimele săptămâni alte două maşini folosite de poliţişti au fost puse pe butuci.

VIDEO Accident la intrare în municipiu, produs de un şofer imprudent: două autoturisme s-au ciocnit frontal

Un accident rutier s-a petrecut, miercuri, la intrarea în Hunedoara. Două maşini s-au ciocnit frontal, iar una dintre ele a ajuns pe trotuar.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice