FOTO Cetatea Devei a fost invadată de turişti. Mii de oameni au stat la cozi pentru a ocupa zidurile fortului medieval

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr record de vizitatori au urcat duminică în Cetatea Devei, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Transilvania, ale căror incinte exterioare au fost redeschise publicului după trei ani în care s-au aflat în şantier. Turiştii au petrecut zeci de minute la coadă, pentru a urca în cetate.

A fost cel mai mare număr de turişti înregistrat în Cetatea Devei în istoria sa recentă: mii de oameni au ajuns duminică în fortăreaţa medievală.

Cetatea Devei s-a deshis turiştilor într-o înfăţişare nouă, cu locuri mai accesibil de vizitat, încăperi şi ziduri recondiţionate, un pod nou şi o scară „mayaşă” dificil de urcat, cu aproape 200 de trepte.

Aşezarea medievală şi-a pierdut din atmosfera romantică a ruinelor din trecut, cel puţin în privinţa incintelor exterioare restaurate, dar a câştigat în spectaculozitate şi a devenit mai accesibilă.

Timp de trei ani, ce mai mare parte a monumentului istoric, cu excepţia „palatului” - a incintei I - s-a aflat în restaurare, iar accesul a fost restricţionat în zonă. Duminică, de la primele ore ale dimineţii, oamenii s-au îndreptat spre cetate, pentru a vedea rezultatul investiţiei de peste nouă milioane de euro, finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională. Mulţi dintre ai eu fost nevoiţi să aştepte zeci de minute pentru a puta urca în monument cu monolinerul. Cei care au optat pentru a parcurge traseul pe jos, au avut nevoie de circa 15 minute de la poalel cetăţii, până la platoul de artilerie, unde a fost organizat un spectacol pe tematică istorică.

Cetatea Devei a reintrat în circuitul turistic duminică, momentul fiind marcat prin  paradele ordinelor cavalereşti din Braşov, Târgu Mureş, Sebeş, Sighişoara şi Hunedoara. Apoi au avut loc spectacole de reenactment istoric, pe platforma de Artilerie, la care au participat Terra Dacica Aeterna, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Ansamblul Rennaissance, şi recitaluri ale rupei Arhaica şi ale grupului Cimpoierii din Transilvania.

Cetatea Devei, aprilie 2016

Lucrările de restaurare au inclus cercetarea arheologică, refacerea zidurilor şi a porţilor, a Camerei de Artilerie a Bastionului, a drumului de acces, precum şi finisaje. De asemenea, a fost construit un pod de acces între incintele II şi III, în cadrul unor investiţii suplimentare realizate de administraţia locală. „Rezultatul proiectului de restaurare este unul bun. Lucrările au fost realizate sub supraveghere arheologică şi a Comisiei Monumentelor Istorice, iar consructorii nu s-au abătut de la proiect, afirma Angela Kalauz, arhitecta şefă a Devei. O serie de controverse a stârnit modul în care au fost reabilitate incintele exterioare ale monumentului istoric, arheologul Adrian Andrei Rusu fiind printre cei care s-au declarat nemulţumiţi de noul aspect al cetăţii.

Povestea monumentului

Cetatea Devei a fost în trecut una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

O explozie izbucnită în vara anului 1849 la depozitul de muniţie al fortăreţei a dus la distrugerea, aproape în totalitate, a cetăţii. După proiectul de restaurare al monumentului istoric, urmează derularea unei investiţii de reabilitare a incintei interioare al cetăţii, locul unde se aflau cele mai importante încăperi ale acesteia. Până la sfârşitul anului numărul turiştilor va ajunge la 300.000, susţine primarul Devei, adăugând că monumentul va putea aduce profit la bugetul local şi că în incinta cetăţii se vor putea desfăşura evenimente culturale. Anul trecut aproape 130.000 de oameni au vizitat monumentul istoric.

Cetatea Devei, aprilie 2016


Vă recomandăm şi:

Controversele Cetăţii Devei. Istoricul Adrian Rusu: „restaurarea incintelor intră în categoria gafelor arhitectonice”

Proiectul de restaurare a incintelor exterioare ale Cetăţii Devei a stârnit controverse. Istoricul Adrian Rusu susţine că rezultatul lucrărilor derulate pe parcursul a trei ani, finalizate zilele trecute, a ştirbit din autenticitatea monumentului istoric. Arhitecţii îi contrazic opinia, susţinând că toate lucrările au primit avizele Comisiei Monumentelor Istorice şi au fost supravegheate de specialişti.

Drumul spre mormântul lui Arsenie Boca va fi închis traficului rutier, pe ultimii kilometri. Au loc lucrări de modernizare

Ultimii kilometri ai drumului spre Mănăstirea Prislop vor fi închişi traficului rutier, pe durata lucrărilor de lărgire a carosabilului. Restricţiile, aprobate de Consiliul Judeţean Hunedoara, finanţatorul investiţiei, vor fi impuse în cursul săptămânii, în timp ce în weekend ele vor fi ridicate.

Raiul din munţi unde oamenii au refuzat asfaltul. Sătenii s-au temut că dispariţia uliţelor le va distruge paradisul rural

Sătenii din Bătrâna, o comună cu patru sate în care mai trăiesc 100 de oameni, au de câteva luni uliţele asfaltate şi de curând acces la internet, deşi aşezarea de munte este greu accesibilă. Primarul a trebuit să ducă o muncă de convingere cu unii dintre localnici, care s-au temut că asfaltul le va strica pitorescul aşezării, văzută ca un adevărat paradis rural, dar unul al vremurilor trecute.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani