FOTO Cele mai triste amintiri cu cei dragi. Monumentele tragediilor rutiere au împânzit şoselele Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unui accident mortal, petrecut la intrarea în Deva.FOTO: ADEVĂRUL / D. Guţă

Zeci de monumente funerare „împodobesc” zonele unde au avut loc accidente mortale. Familiile victimelor ucise în urma acestor evenimente au trecut cu greu peste şocul pierderii celor dragi. În faţa multora dintre crucile de pe marginea şoselelor, oamenii continuă să aducă flori proaspete şi aprind zilnic candele şi lumânări, chiar dacă au trecuni luni sau chiar ani de la data accidentelor.

Zona Izvor de la intrarea în Hunedoara, dinspre Deva, a devenit de câteva luni unul dintre locurile cele mai triste ale municipiului. În septembrie anul trecut, doi tineri din Hunedoara, Narcis Gîlă şi Flavius Tenţer, au murit pe loc striviţi în autoturismul în care se aflau, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi a izbit doi copaci.


Tineri morţi fără vină

Durerea a fost cu atât mai apăsătoare pentru rudele victimelor, cu cât acestea au fost simpli pasageri în autoturismul condus cu viteză excesivă de un şofer băut. Şocul i-a marcat profund pe părinţii celor ucişi. În fiecare zi, mama unuia dintre tineri vine la copacul unde a avut loc tragedia, pentru a aprinde candele în memoria fiului ei, decedat la doar 22 de ani. Un tablou cu portretul tânărului este aşezat pe trunchiul copacului, iar recent rudele victimelor au ridicat un monument funerar la umbra acestuia. Femeia a povestit că îi este imposibil să treacă peste tragedie.


Locurile tragediilor şi mesajul lor
Intrarea în municipiul Deva dinspre Hunedoara este, la rândul ei, marcată de urmele unor accidente mortale. În urmă cu trei ani, Andrei Savin, un hunedorean de doar 23 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a scăpat de sub control autoturismul şi a lovit în plin structura de beton a podului din zona Real. La trei ani de la tragedie, rudele tânărului au continuat să aprindă candele şi să aducă flori şi coroane în amintirea lui. Pe zidul pasajului, o placă funerară cu numele hunedoreanului este aşezată pentru a aminti de acesta. Este totodată şi un semn de atenţionare pentru şoferi, pentru a avea grijă cum conduc.

Zilele trecute, în acelaşi loc s-a mai petrecut un accident rutier soldat cu două victime. Omul de afaceri Iosif Olteanu (65 de ani) şi Diana Pavel, o tânără din Simeria, au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau, condusă de bărbat, a izbit cu viteză excesivă baza podului.


Monumentele funeste împânzesc drumul naţional 7 între Deva şi Orăştie, dar şi şoseaua Simeria – Haţeg şi drumurile judeţene Deva – Hunedoara şi Hunedoara – Călan. Crucile împodobite cu flori şi lumânările aproape mereu aprinse ţin loc atenţionărilor rutiere de reducere a vitezei şi cele legate de pericolul unor accidente. Chiar şi aşa, numărul tragediilor petrecute în judeţul Hunedoara este ridicat. În cursul anului trecut, pe drumurile judeţului s-au produs 230 accidente de circulaţie, soldate cu 49 de morţi şi 213 de persoane rănite grav.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați