Excursie de duminică în cel mai frumos parc de pe malul Mureşului, pusă la cale pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni din Hunedoara, Deva şi Simeria şi-au dat azi întâlnire în Parcul Dendrologic din Simeria. Iniţiativa unei astfel de ieşiri în natură a luat naştere pe paginile de socializare, ca un îndemn adresat hunedorenilor să viziteze unul dintre cele mai frumoase locuri din judeţ.

„A fost minunat”, au exclamat hunedorenii care şi-au făcut azi timp pentru a vizita rezervaţia naturală. Oamenii au răspuns astfel unei iniţiative pe Facebook, menite să promoveze imaginea de poveste a parcului hunedorean.


În ultimii ani, Parcul Dendrologic din Simeria, care este şi staţiune de cercetare, a fost neglijat de autorităţi.

Cele 70 de hectare ale acestuia sunt disputate în instanţă de aproape 12 ani, de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) în a cărui administrare se află şi urmaşii proprietarilor din trecut ai domeniului nobiliar, respectiv ai familiei magiare Ocskay.


Miza uriaşă, disputată în instanţă
Lazlo Ocskay, unul dintre nepoţii nobililor maghiari care au deţinut conacul Bella Fay şi împrejurimile lui de pe malul Mureşului, a fost cel care a solicitat retrocedarea terenurilor, la acea vreme în care avea peste 80 de ani. Dacă instanţa va da câştig de cauză moştenitorilor familiei maghiare, aceştia vor putea face ce vor cu rezervaţia.


Parcul este populat cu specii valoroase de plante şi de arbori din întreaga lume. De administrarea lui se ocupă circa 30 de personae, angajate ale Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.

Pentru că face obiectul unui litigiu în instanţă, în prezent nu pot fi atrase fonduri europene pentru dezvoltarea zonei turistice.

Preţul unui bilet de intrare în Parcul dendrologic din Simeria este de un leu pentru copii şi doi lei pentru adulţi.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”