Elev premiant spânzurat înainte de BAC. Prietenii: „Ai fost batjocorit până nu ai mai putut îndura. Ţi-au zis Zombie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Costache.

Un adolescent de 18 ani a fost găsit spânzurat la marginea oraşului Petrila. Unii dintre foştii apropiaţi ai săi susţin că nu a mai suportat umilirile la care fusese supus.

George Costache, un tânăr de 18 ani, din Petrila, a fost găsit mort la marginea oraşului Petrila. Adolescentul s-a spânzurat de creanga unui copac cu o seară înainte de a susţine prima probă la examenul de Bacalaureat.

Cei care l-au găsit au putut observa că purta un tricou cu mesajul „The Walking Dead” (Mortul Umblător), iar unii dintre foştii prieteni ai săi au susţinut că tânărul, provenit dintr-o familie modestă, era adesea umilit de alţi adolescenţi şi chiar fusese poreclit „Zombie”.

„Pentru că ai fost batjocorit până n-ai mai putut îndura: ţi-au zis Zombi. Aşa că ai decis sa pui capăt, agăţându-te şi lăsând în urmă, în mod ironic, un mesaj pentru cei care te-au rănit. Nici nu pot să îmi imaginez ce ai simţit şi îmi pare aşa rău că în ultimul timp n-am mai fost aşa apropiaţi. Ştiu că n-o să vezi niciodată asta, dar e cel mai mic lucru pe care pot să-l fac pentru tine. Să-i încurajez pe alţii să fie buni cu cei din jur, ca alt suflet să nu simtă ce ai simţit tu. De aceea vreau să vă rog şi să vă încurajez să fiţi buni şi plini de compasiune şi de dragoste faţă de cei din jurul vostru, pentru ca niciodată nu ştiţi prin ce trec şi ce simt ei. Nu merită să faci un om sa sufere, să-l răneşti. Pentru că oamenii sunt printre cele mai frumoase lucruri din lumea aceasta. Şi nici un suflet nu merită să sufere atât de mult încât să îşi dorească să îşi ia viaţa”, a fost mesajul unei foste prietene a adolescentului, publicat pe pagina de socializare, potrivit ziarului local Gazeta de dimineaţă.

George Costache era absolvent al Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din Petrila şi se număra printre elevii cu rezultate bune la învăţătură, având o medie generală peste 9.

Foştii colegi de liceu ai elevului premiant găsit spânzurat la marginea oraşului Petrila, cu o seară înainte de a susţine probele Bacalaureatului, au venit îmbrăcaţi în negru la examene, purtând doliu pentru George Costache. Într-un mesaj prezentat ca drept la replică, ei susţin împreună cu foştii profesori  ai adolescentului că, în niciun caz, acesta nu era victima umilinţelor la şcoală. Nu s-au pronunţat însă cu privire la motivele care l-ar fi putut determina pe George să se sinucidă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Gavrilă Danci, ars cu apă clocotită după avaria de pe şantierul feroviar, a fost dus în Italia. Misterele accidentului grav

VIDEO Tragedie pe Lacul Făerag. Un tânăr s-a înecat după ce a alunecat de pe salteaua pe care o împărţea cu două fete

Interlopul care a nenorocit doi oameni: a atacat un tânăr cu toporul, lăsându-l să zacă într-o baltă de sânge, şi a accidentat cumplit o femeie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort