Două case de vacanţă au ars în staţiunea Straja şi în Poieniţa Voinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două case de vacanţă au ars în ultimele ore, din cauza neglijenţei proprietarilor lor. Primul a avut loc la o cabană din staţiunea Straja şi a fost oprit de pompieri, înainte ca flăcările să se extindă la imobilele vecine. Flăcările au cuprins şi acoperişul unei case de vacanţă din Ţinutul Pădurenilor.

Pompierii au intervenit în această dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o cabană din Straja. Acoperişul cabanei a ars şi exista pericolul ca flăcările să ajungă la imobilele vecine. Peste 20 de militari au fost mobilizaţi în zonă.

„Pompierii au reuşit limitarea zonei de ardere la acoperiş pe o suprafaţă aproximativ 100 de metri pătraţi, restul imobilului şi alte cabane situate în imediata apropiere fiind salvate de intervenţia promptă a pompierilor şi a proprietarilor”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Potrivit reprezentanţilor ISU Hunedoara, proprietarul cabanei a fost responsabil pentru producerea incendiului.

Un alt incendiu a izbucnit în această dimineaţă la acoperişul unei case de vacanţă din Poieniţa Voinii. Din cauza drumului aproape inaccesibil, pompierii au fost nevoiţi să împrăştie material antiderapant pe carosabil, pentru a putea înainta. Flăcările au fost stinse în urma intervenţiei pompierilor şi a proprietarilor casei de vacanţă.
 

Vă recomandăm şi:

Dosarul Petrila 2008: foştii şefi ai minei în care au murit 13 oameni au fost condamnaţi la închisoare

Bărbat ucis în staţiunea Parâng de utilajul folosit la bătătorirea pârtiei

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG