Deva şi Hunedoara se întrec în petreceri stradale: Festivalul Virşlilor va avea loc în ambele municipii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalurile organizate în Deva şi Hunedoara au teme gastronomice. FOTO: Daniel Guţă.

Piaţa Unirii din Deva şi curtea Castelului Corvinilor din Hunedoara devin locuri de festival, în perioada 6 – 9 iunie: un festival dedicat virşlilor şi mâncărurilor tradiţionale.

Primul sfârşit de săptămână din luna iunie va fi dedicat petrecerilor stradale, atât în Deva, cât şi în Hunedoara. Virşli vor fi tema celor două festivaluri organizate în municipiile învecinate. În Deva, evenimentul este organizat de primărie şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean" în perioada 06 - 09 iunie.

“În Piaţa Unirii vor fi prezenţi cei mai cunoscuţi producători de virşli din judeţul Hunedoara, dar şi invitaţi din alte judeţe. Ambianţa va fi întreţinută cu muzică bună. Vor concerta, printre alţii: Arhaica, Semnal M, Nightlosers, Vescan şi Pavel Stratan. Folclorul şi muzica de petrecere vor fi şi ele bine reprezentate. Pe scenă vor urca solişti şi formaţii locale, iar cap de afiş va fi cunoscuta interpretă Adriana Antoni”, au informat reprezentanţii Primăriei Deva, organizatorii festivalului.

În Hunedoara, evenimentul are loc în aceeaşi perioadă la Castelul Corvinilor. Pavel Stratan va concerta şi pe scena din curtea monumentului medieval, alături de Bere Gratis şi Pragul de Sus. Vor fi spectacole de muzică şi dansuri populare, concerte, muzică medievală, concursuri şi expoziţii de artizanat.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Maghiarii şi românii au petrecut împreună în centrul istoric al Devei          Sute de oameni au venit astăzi în centrul istoric al municipiului Deva pentru a lua parte la ultima zi a festivalului „Zilele maghiare în judeţul Hunedoara”, un eveniment menit să promoveze cultura şi tradiţiile etnicilor maghiari.

FOTO Oraşul petrecerilor prelungite: Festivalul Tineretului s-a întins pe patru seri în Hunedoara              Locuitorii Hunedoarei au fost invitaţi în această săptămână la un adevărat maraton al petrecerilor stradale. Timp de patru seri, în Hunedoara s-a desfăşurat Festivalul Tineretului, iar bulevardul central al municipiului a fost invadat de localnici.

FOTO VIDEO Corina şi Smiley au concertat la festivalul din Hunedoara         Cele mai aşteptate vedete la Zilele municipiului Hunedoara au fost Corina şi Smiley. Cei doi artişti au concertat aseară, în ultima zi a festivalului, în faţa câtorva mii de hunedoreni.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple