Consiliul Judeţean Hunedoara va face inventarul investiţiilor din ultimii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au informat că în următoarea perioadă specialiştii instituţiei vor reevalua investiţiile finanţate de instituţie în ultimii zece ani, în care la conducerea CJ Hunedoara s-a aflat Mircea Moloţ.

Experţii din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Hunedoara vor reevalua peste 120 de investiţii pe careinstituţia le-a derulat în ultimul deceniu. Comisiile vor compara situaţia lucrărilor cu datele înscrise în documente. „Este un demers absolut necesar, cu scopul obţinerii unor clarificări în sfera gestiunii investiţiilor derulate de CJ Hunedoara de-a lungul ultimilor 10 ani. Rezultatele inventarului ne vor permite să ştim exact ce avem acum în teren, de ce anumite investiţii nu s-au finalizat şi ce mai avem de făcut în continuare”, a declarat Dorin Oliviu Gligor, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Comisia din cadrul CJ Hunedoara va crea o bază de date care va cuprinde: data începerii lucrărilor, data finalizării investiţiilor conform contractului de execuţie, valoarea iniţială a lucrărilor conform contractului de execuţie, valoarea actualizată a lucrărilor la data inventarierii, valoarea decontată a lucrărilor, procentul de realizare a lucrărilor pe faze de execuţie, numărul şi data autorizaţiei de construire valabile la data inventarierii şi situaţia privind investiţiile în curs de execuţie sistate, abandonate sau conservate. Portofoliul de investiţii inventariate cuprinde o gamă foarte largă de obiective începând cu modernizări de drumuri judeţene şi terminând cu lucrări la staţii de epurare, spitale şi case de cultură, a informat CJ Hunedoara.

În ultimii zece ani, Consiliul Judeţean Hunedoara a fost condus de Mircea Moloţ, al cărui mandat a încetat la începutul acestui an, după ce instanţa supremă a confirmat decizia Agenţiei Naţionale de Intergitate prin care acesta a fost declarat incompatibil.


Vă recomandăm şi:

Hunedoara este în topul judeţelor din Vest la proiecte europene propuse pentru finanţare în sesiunea 2014 - 2020

Autorităţile din judeţul Hunedoara abordează cu optimism noile progame ale Uniunii Europene de acordare a fondurilor europene. Judeţul se plasează pe primul loc în regiune privitor la numărul de proiecte eligibile la finanţare în POR 2014 – 2020, cu peste 100 de proiecte.

Consiliul Judeţean oferă peste 2,4 milioane de lei bisericilor din Hunedoara

Consiliul Judeţean Hunedoara a pus la dispoziţie un  buget de trei milioane de lei, pentru a finanţa proiecte cultuarele, sportive şi în domeniul cultelor religioase. Cea mai mare parte a fondurilor nerambursabile va fi atribuită bisericilor.

DNA a efectuat percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara. Anchetatorii au ridicat documente

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au percheziţionat, marţi dimineaţă, mai multe biroruri din Consiliul Judeţean Hunedoara, într-o anchetă care, potrivit reprezentanţilor CJ Hunedoara, vizează activitatea din trecut a instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete