Centru modern de management al situaţiilor de urgenţă inaugurat la Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de management al situaţiilor de urgenţă a fost inaugurat astăzi în Deva şi va gestiona intervenţiile în cazurile de accidente, salvări sau alte situaţii de urgenţă, sesizate în judeţul Hunedoara prin 112. Investiţia a fost realizată din fondurile Consiliului Judeţean Hunedoara şi a însemnat un efort bugetar de peste cinci milioane de lei.

Situaţiile de urgenţă reclamate prin serviciul 112 vor fi gestionate, de astăzi, printr-un dispecerat integrat, înfiinţat în Deva, care va îngloba şi dispeceri de la Salvamont Hunedoara pe lângă cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Investiţia a fost realizată prin fonduri de la Consiliul Judeţean Hunedoara, în valoare de peste cinci milioane de lei. Va duce la eficientizarea activităţii forţelor implicate în situaţii de urgenţă, susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. 

„Timpul de răspuns la intervenţii cunoaşte o îmbunătaţire odată cu operaţionalizarea dispeceratului integrat. Datorită faptului că informaţia este una unitară, deciziile care se vor lua în anumite situaţii vor fi mai eficiente, deoarece aici avem toate informaţiile la un loc”, a declarat Viorel Demean, inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara.

În cadrul Centrului Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă funcţionează şi Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei destinat coordonarii operaţiunilor asociate situaţiilor de urgenţă produse. Acesta se activează în situaţii de urgenţă de amploare şi complexitate deosebite, fiind compus din personal al tuturor instituţiilor care fac parte din cadrul Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Noua secţie de boli infecţioase a Spitalului din Deva a fost inaugurată

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva are o nouă secţie de Boli Infecţioase. Investiţia în construcţia noii clădiri din incinta unităţii medicale se ridică la şase milioane de lei susţin reprezentanţii spitalului.

Operatorii 112, sunaţi să fie înjuraţi. Trei sferturi dintre apelurile la numărul de urgenţă au fost false

Aproape 350.000 de apeluri au fost înregistrate la Serviciul de Urgenţă 112, în judeţul Hunedoara, în cursul anului trecut. Cele mai multe s-au dovedit a fi false. Un singur hunedorean a fost amendat pentru alarmarea falsă a autorităţilor.

Un medic ortoped va plăti daune familiei unui copil operat la mâna sănătoasă

Judecătoria Petroşani a pronunţat sentinţa într-un dosar în care doi medici au fost acuzaţi de malpraxis. Chirurgul Sorin Brătilă şi ortopedul Daniel Colan, ambii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, au fost trimişi în judecată de familia unui copil de patru ani, operat anul trecut din neglijenţă la braţul sănătos. Daniel Colan a fost găsit vinovat.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE