Video Cel mai bogat ținut al aurului, rămas în sărăcie. Ce se ascunde în spatele marelui baraj din Apuseni

Lacul Mihăileni, a cărei amenajare a fost oprită de instanțe, urma să aibă un rol important în susținerea mineritului din zona Bradului. Minele de aur au fost închise în anii 2000, însă noi zăcăminte extrem de prețioase au fost descoperite aici.

La patru decenii de la începerea lucrărilor la Acumularea Mihăileni de pe Valea Crișului Alb, proiectul hidrotehnic, aflat într-un stadiu avansat de execuție, a fost oprit printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Cluj.

Fără lac de acumulare

La solicitarea organizației neguvernamentale Declic, instanța a decis anularea autorizației de construcție emise în 1987, respingând solicitările Consiliului Județean Hunedoara și ale societății de stat Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Crișuri, care au susținut continuarea proiectului.

În 2022, barajul Mihăileni, cu o lungime de 300 de metri și o înălțime de 24 de metri, a fost finalizat, însă lucrările nu mai pot continua la amenajarea lacului de acumulare, a drumurilor și a instalațiilor aferente. Astfel, rolul esențial al proiectului – aprovizionarea cu apă a localităților de pe Valea Crișului Alb și din împrejurimile Bradului – nu mai poate fi îndeplinit.

„Din punct de vedere economic, aș putea spune că nerealizarea Acumulării de la Mihăileni aduce mari deservicii județului. Există riscul major să nu mai putem asigura apă potabilă în zonă. Atenție! Noi am gândit proiectul astfel încât alimentarea cu apă a municipiului Brad și a tuturor localităților din comunele din zonă, până la limita cu județul Arad, să fie realizată din acest baraj. După acumularea apei la nivelul stabilit, urma să construim stația de epurare, iar de acolo să asigurăm apă potabilă suficientă pentru toate localitățile de pe Valea Crișului Alb. Puteam ajunge până la Vălișoara cu apă potabilă de la baraj, însă nu s-a dorit acest lucru. Este trist că, în România, unele ONG-uri ajung să stabilească ordinea economică”, a afirmat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Asociația Declic a transmis că punerea în funcțiune a acumulării de la Mihăileni ar avea efecte grave asupra mediului și ar furniza apă pentru proiectul minier Rovina, reclamat, la rândul său, de organizația neguvernamentală.

„Proiectul nu poate merge mai departe fără o procedură completă de reautorizare. Mihăileni este exemplul clar al modului în care autoritățile încearcă să forțeze proiecte ilegale. Se folosesc acte expirate pentru a justifica cheltuirea banilor publici și se ignoră legea, mediul și comunitățile afectate”, a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare de campanii Declic.

Pe lângă rolul de aprovizionare cu apă și de atenuare a viiturilor, Acumularea Mihăileni fusese planificată în anii ’80 pentru susținerea exploatărilor miniere din zona Bradului. Atunci, Întreprinderea Minieră Barza, care gestiona activitatea minelor metalice și a uzinelor din zona Brad – Crișcior, avea aproape 10.000 de angajați. Toate minele au fost închise până la mijlocul anilor 2000, restructurările și disponibilizările reducând treptat numărul salariaților.

Aflate pe Valea Crișului Alb, în aval de barajul Mihăileni, municipiul Brad și comuna învecinată Crișcior au fost afectate profund de declinul industriei miniere. Cele două localități numără împreună circa 18.000 de locuitori, cu aproape un sfert mai puțini decât în urmă cu două decenii, înainte de închiderea minelor. Investițiile majore le-au ocolit, iar proiectele miniere derulate în zonă sunt contestate de organizațiile neguvernamentale.

Lacul Mihăileni, important pentru minerit

Unul dintre acestea este exploatarea de pe Valea Rovinei, aflată și ea în vecinătatea barajului Mihăileni și la 10 kilometri de Brad.

Resursele celor trei zăcăminte conturate aici sunt estimate la circa 217 tone de aur și 635.000 de tone de cupru, potrivit companiei Euro Sun Mining, care dezvoltă proiectul pe o suprafață de peste 27 de kilometri pătrați. Cantitatea de aur estimată la Rovina înseamnă echivalentul aurului extras în ultimul secol și jumătate din minele din zona Bradului.

În 2024, Curtea de Apel Cluj a anulat avizul de mediu pentru proiectul minier de la Rovina. Magistrații au arătat că, înainte de emiterea avizului de mediu, erau necesare proceduri de consultare transfrontalieră, așa cum au solicitat organizațiile de mediu Declic și Ecou Rovina București. Pentru a obține avizul de mediu necesar continuării investiției, compania minieră este nevoită să consulte autoritățile ungare cu privire la proiectul din județul Hunedoara, declarat strategic de Comisia Europeană.

Însă Rovina nu este singurul perimetru explorat în căutarea metalelor prețioase. Explorări au loc și la Stănija, localitate aflată la mai puțin de zece kilometri de Mihăileni, faimoasă în trecut pentru minele sale de aur. În aval de baraj, comuna Vața de Jos a fost cunoscută pentru zăcămintele sale cuprifere, iar în zona Căzănești – Ciungani a fost descoperit și vanadiu. La 50 de kilometri de Brad, pe Valea Leucii din Munții Bihorului, au fost identificate resurse importante de cobalt și nichel.

Zone montane întinse din Apuseni, precum Roșia Montană și Certej, sunt deja faimoase pentru marile zăcăminte de aur, argint și cupru conturate aici, însă proiectele miniere au fost contestate în ultimii ani de organizații neguvernamentale.

Bogăție în adâncuri, sărăcie la suprafață

În ciuda resurselor impresionante de minerale din Munții Metaliferi, comunitățile de pe Valea Crișului Alb sunt afectate profund de problemele economice ale zonei. Mulți localnici își asigură existența din pensiile din minerit, însă pentru tineri găsirea unor locuri de muncă în zonă devine adesea o misiune dificilă.

Turismul a fost propus ca soluție pentru dezvoltarea localităților, însă, chiar dacă natura poate fi ofertantă în unele locuri, investițiile în serviciile turistice nu și-au arătat eficiența. În plus, peisajul multor așezări este dominat de ruine industriale, foste clădiri de locuit părăsite, case bătrânești abandonate și terenuri virane.

„Tradiția noastră dintotdeauna a fost mineritul. Aș fi vrut ca activitatea minieră să continue aici, pentru că tinerii nu prea au altundeva unde să muncească. Ce pot face aici, să crească animale? Puțini mai fac asta și sunt, în general, vârstnici, care cresc câte o vacă, două. Noi avem noroc cu pensiile de miner”, spune Mihai, un fost miner de la Ruda.

Problemele de mediu asociate mineritului au fost reclamate cel mai adesea de organizațiile neguvernamentale care contestă proiectele miniere propuse în zonă.

În schimb, au fost neglijate ani la rând fostele zone industriale poluate după închiderea vechilor mine.

Izvoarele roșiatice, contaminate cu ceea ce localnicii numesc „galiță”, continuă să curgă din vechile guri de mină de la Barza, revărsându-se apoi în Crișul Alb, iar haldele de steril și dărâmăturile vechilor exploatări au rămas abandonate.

Pădurile din zona Bradului sunt împânzite de guri de mină închise, însă unii localnici au săpat intrări secundare în galerii, spărgând plafonul acestora pentru a intra în subteran, în căutarea minereului aurifer și a fierului vechi. Din loc în loc, foste puțuri de aeraj, adânci de sute de metri, scot aburi din adâncuri, anunțând pericolul pentru cei care nu sunt atenți pe unde pășesc.

Minele de aur vechi de milenii

Minele înființate în zona Bradului, pe Valea Crișului Alb, în Munții Apuseni, au produs în ultimul secol și jumătate peste două sute de tone de aur, însă povestea lor a început în urmă cu aproape două milenii, în vremea romanilor, odată cu primele galerii săpate în munte.

Până atunci, anticii din acest ținut, faimos pentru bogățiile sale, au folosit alte metode pentru extragerea metalului prețios. L-au cernut din nisipurile aurifere ale râurilor ori l-au cules spărgând stâncile „împodobite” cu minereu prețios.

Unele galerii, precum Treptele Romane, s-au păstrat încă din Antichitate, iar în vecinătatea lor, necropolele și așezările miniere vechi de 18–19 secole amintesc de importanța acestui ținut.

În secolul al XVIII-lea, mineritul din Apuseni a intrat în epoca sa modernă, iar odată cu exploatările de pe Valea Crișului Alb au început să se dezvolte și orașele și comunele din vecinătatea lor. Cantități impresionante de aur extrase de aici au luat calea Vienei, capitala Imperiului Austriac, până la începutul secolului XX, când, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cele mai multe exploatări au ajuns treptat în administrarea statului român.

În secolul XX, Câmpul minier Barza din zona Bradului ocupa 80 de kilometri pătrați, iar aproape toate așezările de pe Valea Crișului Alb, din Hunedoara, depindeau economic de minele de aici. La începutul anilor ’50, exploatarea zăcămintelor aurifere de pe Valea Crișului Alb a înregistrat cea mai mare intensitate, însă metalul prețios ajungea în URSS, potrivit unor istorici.

Pepita de 53 de kilograme de aur

Atunci, minele din împrejurimile Bradului produceau peste 2,5 tone de aur pe an, iar o mare parte din metalul căutat era aur nativ, pur.

„La Musariu, în 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăție excepțională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezența atâtor forme, în care imaginația găsește asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeș, coordonator al volumului „Extaz și agonie în mineritul zărăndean” (2015).

În a doua parte a secolului XX, galeriile de la Barza se întindeau pe o lungime totală de peste 500 de kilometri, iar peste 5.000 de oameni intrau zilnic prin cele 11 „porți” ale minelor întreprinderii miniere în adâncurile pământului. Centrul minier „Barza” a intrat în declin la sfârșitul anilor ’80. Multe zăcăminte au fost epuizate după decenii de exploatare, iar trecerea timpului și-a pus amprenta pe instalațiile miniere.

După 1990, minele nu au mai fost retehnologizate. Funcționau cu utilaje și instalații care depășiseră de mai mulți ani termenul de casare, lemnul de mină, vagonetele și uneltele minerilor erau insuficiente, iar improvizațiile erau folosite pentru a mai prelungi agonia secțiilor miniere.

Disponibilizările de la sfârșitul anilor ’90 și noua lege a pensiilor din 2001, care prevedea că minerii se puteau pensiona la 45 de ani dacă aveau 20 de ani lucrați în subteran, au dus la reducerea masivă a numărului de salariați ai minelor de la Barza la începutul anilor 2000. În următorii ani, toate minele fostului complex industrial Barza au fost închise.