Ce a păţit o prostituată la întâlnirea cu un elev de 16 ani. Clipe de groază în spatele unei benzinării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

O tânără care practica prostituţia pe centura municipiului Orăştie a trecut prin momente de groază, la întâlnirea cu un adolescent de 16 ani.

Judecătoria Orăştie a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, unui adolescent de 16 ani, din Geoagiu, judecat pentru tâlhărie calificată. Victima sa a fost o tânără care practica prostituţia în zona unei benzinării din Orăştiei.

Potrivit anchetatorilor, infracţiunea a avut loc în 13 iulie 2020, în jurul orei 0:10, când tânăra se afla la staţia peco, unde obişnuia să practice prostituţia în schimbul unor sume de bani. La un moment dat şi-a făcut apariţia o maşină marca Ford, în care se afla inculpatul şi un apropiat al acestuia.

„Urmare a discuţiilor purtate între cei trei, persoana vătămată şi inculpatul au hotărât să întreţină relaţii sexuale protejate contra sumei de 100 lei, sens în care s-au deplasat împreună în spatele staţiei peco, şoferul rămânând în autoturismul Ford, la o distanţă de aproximativ 30 - 40 metri de aceştia. În timp ce se îndreptau spre locul în care urma să fie prestat raportul sexual, inculpatul i-a dat persoanei vătămate suma de 100 lei, amândoi fiind de acord să facă sex protejat combinat („normal şi oral”). În timp ce inculpatul se dezbrăca, iar persoana vătămată deschidea prezervativul, el i-a spus „să facem fără”, însă persoana vătămată nu a fost de acord şi nici nu i-a restituit suma de 100 lei. La refuzul ei, inculpatul a prins-o de ambele braţe, a trântit-o la pământ şi a lovit-o cu pumnii şi palmele în zona spatelui, după care i-a smuls geaca cu care era îmbrăcată şi în care avea mai multe bunuri, printre care şi suma de 100 lei, primită de la acesta în schimbul raportului sexual protejat, un telefon mobil marca Samsung Galaxy J5 şi mai multe prezervative, târâind persoana vătămată pe pământ cu faţa în jos, apoi inculpatul fugind spre autoturismul în care se afla şoferul, autoturismul plecând în trombă”, arătau anchetatorii.

În autoturism, adolescentul a verificat geaca, a găsit cei 100 lei şi i-a luat, aruncând geaca în care se aflau celelalte bunuri, respectiv telefonul tinerei şi mai multe prezervative, în zona Primăriei Orăştie, aspecte confirmate şi de şofer. Tânărul i-a relatat prietenului său din maşină că „violenţa a exercitat-o pentru că fata nu dorea să întreţină un raport sexual neprotejat decât dacă îi mai plătea altă sută de lei, cu care el nu a fost de acord”,  se arată în dosar.

În faţa instanţei, tânărul, absolvent de nouă clase la un liceu din Geoagiu, a declarat că recunoaşte şi regretă fapta.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Calvarul unei prostituate de lux. Cum s-a răzbunat clientul italian alungat din pat după ce a refuzat să se spele

Sex contra cost pe marginea şoselei cu o adolescentă de 15 ani. Ce a păţit tânăra cunoscută ca prostituată

Oraşele sexului din România interbelică: poveştile celor mai căutate bordeluri şi prostituatelor care le-au făcut celebre

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG