Cât va plăti Florin Sîrbu pentru violarea unei copile de şase ani. Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a fost abuzată sexual. ARHIVĂ.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat pe hunedoreanul Florin Sîrbu la opt ani de închisoare cu executare şi la trei ani de interzicere a drepturilor, pentru violarea unei minore.

„Împotriva sentinţei pronunţate astăzi, se poate declara apel”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoare de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.

Florin Sîrbu a fost acuzat că în luna iunie a agresat sexual o copilă în vârstă de şase ani, pe care o ademenise într-o baracă. Agresiunea a avut loc în satul Homorod, din zona Orăştiei. Sîrbu se afla în vizită la un prieten şi a văzut-o pe minoră singură, jucându-se în curtea gospodăriei vecine. Violatorul a ademenit-o într-o baracă, unde a agresat-o sexual.

A fost surprins în timp ce-şi abuza sexual victima, de fratele mai mare al acesteia, în vârstă de 19 ani. Adolescentul a sunat la 112, iar în scurt timp, la faţa locului au apărut poliţiştii şi l-au reţinut pe autorul violului. Minora a avut nevoie de consiliere pentru a trece peste traumele suferite.

Vă recomandăm şi:

Violatorul care a tăiat o studentă în tren a cerut eliberarea din închisoare: voia „să îşi trăiască viaţa la maximum”

Scene înfiorătoare în tren: o studentă a fost tăiată şi muşcată de un violator. Tânăra s-a luptat pentru viaţa ei

Scene înfiorătoare: o tânără de 19 ani a fost violată sub ameninţarea cuţitului

Condamnat la zece ani de temniţă după ce a violat o adolescentă de 15 ani

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%