Când începe restaurarea Casei de cultură din Hunedoara. Investiţia se ridică la 13 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de cultură din municipiul Hunedoara va intra în şantier. Investiţia are o valoare de peste 13 milioane de lei.

Contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare a Casei de cultură din Hunedoara a fost semnat joi, iar de săptămâna viitoare, clădirea va intra în şantier, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara. Lucrările de reabilitare au loc în urma unei asocieri dintre Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara.

„În cadrul contractului vor fi executate lucrări de refuncţionalizare şi/sau compartimentare a unor spaţii existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea şi refacerea elementelor de decoraţie arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii şi a scărilor, lucrări de recondiţionare şi restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor şi grupurilor sanitare, revizuirea instalaţiei electrice şi de iluminat, precum şi lucrări de finisaje exterioare”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit la sfârşitul lunii iunie 2020 asocierii SC Metalprod West SRl – SC Constructus Srl. Valoarea contractului depăşeşte 13 milioane de lei (cu TVA inclus), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii Ordinului de începere a lucrărilor.

Casa de Cultură din centrul municipiului Hunedoara a fost construită la începutul anilor ‘50 şi a fost dată în folosinţă în 1956, având o sală cu peste 700 de locuri. Decenii la rând, ea a reprezentat principalul loc al evenimentelor culturale, însă din 2015 a rămas închisă publicului. După finalizarea lucrărilor, pentru care hunedorenii vor mai avea de aşteptat, Casa de Cultură va fi redeschisă, iar aici va funcţiona şi Biblioteca municipală a Hunedoarei.


Mai puteţi citi şi:

Marea investiţie în şoselele de pe Valea Mureşului, întârziată ani în şir. Oamenii s-au ales cu promisiuni

Autostrada Lugoj - Deva. CNAIR comandă investigaţii geotehnice pe Lotul 3, deschis în 2019, cu restricţii

Gara Deva se transformă într-un şantier uriaş. Stadiul lucrărilor la magistrala Simeria - Gurasada

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani