Campanie de donare de sânge, organizată de pompierii hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii s-au prezentat la centrul de transfuzii pentru a dona sânge. FOTO: ISU Hunedoara.

Pompierii din judeţul Hunedoara sunt implicaţi într-o campanie de donare de sânge, care va avea loc până la sfârşitul săptămânii viitoare.

Criza sângelui pentru transfuzii din spitale a determinat pompierii deveni să se implice într-o campanie de donare de sânge. Acţiunea a avut loc la Centrul de Transfuzie Sanguină al judeţului Hunedoara. Campania pompierilor se va desfăşura pe tot parcursul săptămânii viitoare.

„Bonurile de masă, în valoare de 65 de lei, care se acordă, conform legii, fiecărui donator vor fi dăruite, la sfârşitul campaniei, copiilor unui centru din Hunedoara”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Orice persoană sănătoasă cu vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, indiferent de  grupa de  sânge, se poate prezenta la Centrele  de Transfuzie Sanguină din Deva, Hunedoara şi Petroşani contribuind în acest fel la salvarea unei vieţi. Pentru ca donarea să se desfăşoare în condiţii bune medicii recomandă, prealabil donării, odihnă suficientă şi o masă din care nu trebuie să lipsească carnea slabă, peştele, cerealele şi leguminoasele.


Vă recomandăm şi:

Pompierii au adoptat un câine salvator. Bebe îi va ajuta în misiunile de căutare a supravieţuitorilor de sub dărâmături

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara are în grijă un câine salvator. Ciobănescul „Bebe” va fi folosit de pompieri în misiunile de salvare.

Un tânăr accidentat pe munte a fost purtat trei kilometri cu targa

Paramedicii şi pompierii care au intervenit în ajutorul unui tânăr, ce îşi fracturase piciorul în gospodăria sa de pe munte, au trebuit să îl transporte cu targa pe o distanţă de trei kilometri, până la maşina echipajului medical.

Trei tineri au fost salvaţi dintr-o râpă a carierei miniere de la marginea Devei

Trei tineri au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi la suprafaţă dintr-o râpă, adâncă de 70 de metri, din fosta carieră minieră a Devei.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat