Bucureştiul în secolul al XIX-lea, ilustrat de publiciştii maghiari: „Din depărtare, oraşul părea magnific“
0Mărturii şi ilustrate rare care înfăţişau oraşele României la mijlocul secolului al XIX-lea au fost păstrate în arhivele unor publicaţii maghiare.
Mărturii rare despre oraşele noastre s-au păstrat în publicaţiile străine de la mijlocul secolului al XIX-lea. Autorii unui reportaj din revista ungară „Patria şi străinătatea”, în 1866, descriau Bucureştiul acelor vremuri ca pe un oraş fermecător văzut de la distanţă, un oraş cu un centru aglomerat de comercianţi, dar cu o mulţime de probleme.
„În timp ce călătorul se apropie de capitala Valahiei, câmpiile cultivate ale satelor şi şirurile lungi de copaci apar plăcute în ochii săi. Satele de aici sunt mai ordonate, iar localnicii îmbrăcaţi în cămăşi se arată în grădini. Acesta este Bucureştiul văzut de departe, aşa cum arată ilustraţia noastra. Dar de aproape, desigur, el oferă o imagine diferită. Bucureştiul este capitala celor două principate unite. Remarcabil pentru apa sa bună, oraşul se află într-o câmpie, pe malurile râului Dâmboviţa şi are o populaţie de circa 90.000 de locuitori.
Din depărtare, aproape 80 de biserici şi mănăstiri, cu două sau trei turnuri, dezvăluie Bucureştiul ca un oraş magnific, dar priveliştea aceasta este distrusă străzile înguste, şerpuitoare şi murdare, care sunt pavate doar pe alocuri. Casele din Bucureşti au fost construite din piatră, însă, cu excepţia unei mici părţi din centrul său, el merită mai degrabă numele de sat decât cel de oraş. Principalele clădiri ale Bucureştiului sunt: biserica arhiepiscopală, palatul princiar, reşedinţa arhiepiscopului din cea mai frumoasă piaţă a oraşului, casele consulilor ruseşti şi austrieci şi spitalul cu un turn foarte frumos”, informau călătorii în articolul din iunie 1866.
Numele oraşului venea de la cuvântul „bucurie” scriau autorii reportajului. Bucureştiul era pentru străini un oraş greu de înţeles şi de vizitat. Centrul său era format din patru străzi principale. Aici se aflau teatrul şi palatul princiar, magazinele luminoase, cafenelele ornamentate şi bazarul plin de mărfuri străine. „Dintre clădirile din Bucureşti, străinul era cel mai surprins de bisericile greceşti ortodoxe, care amintesc de construcţiile hinduse”, scriau autorii reportajului.
În afara centrului Bucureştiului, celelalte cartiere se înfăţişau într-un labirint de străzi care le arăta călătorilor nu un oraş, ci mai multe sate interconectate.
„Este imposibil să ne imaginăm un contrast mai mare decât ceea ce vedeţi aici, iar acest lucru caracterizează condiţia socială a ţării. În vecinătatea străzilor strâmbe, privirile se îndreaptă spre locurile mlăştinoase – repere ale sărăciei – din cartierele prea rău-famate pentru a mai vedea şi aici palatele şi vilele minunate ale aristocraţiei”, scriau autorii reportajului.
Capitala avea suficiente grădini publice, locuri de baluri şi de concerte, dar nu avea monumente, îngrijitori publici şi măturători de străzi, aminteau publiciştii. „Burghezia îşi face apariţia în grădinile publice în fiecare seară, unde nu vine pentru a respira aerul curat, ca la Pest, cât să se arate, iat frumuseţile apar în norii de praf ai oraşului ca un fel de văluri de ceraţă. Trecătorii bucureşteni apăreau îmbrăcaţi după moda franceză şi doar câţiva îşi păstrau costumele naţionale, majoritatea evrei, pentru că ei credeau astfel că lumea îi va considera ţărani”, informau autorii reportajului publicat în „Hazánk s a Külföld” („Patria şi străinătatea”).
Vă recomandăm să citiţi şi: