Aventurile milionarului Alin Simota în paradisul din Dubai: interlopul s-a pozat la braţ cu un star din fotbal, iar Poliţia anunţă că e pus sub supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Simota le-a arătat prietenilor săi de pe Facebook că nu duce lipsa ţării din care a fugit, înainte de a fi trimis în închisoare. S-a fotografiat împreună cu fostul star din fotbal, Edgar Davids, imaginea fiind una dintre numeroase ipostaze în care interlopul din Valea Jiului se laudă cu luxul în care trăieşte. Poliţia susţine că a fost reţinut şi este pus sub supraveghere, pentru a fi extrădat.

Fotografiile din Dubai (Emiratele Arabe Unite) pe care Alin Simota le-a publicat în ultimele săptămâni pe pagina sa de socializare, în care acesta se lăuda cu luxul în care trăieşte, nu i-au fost de folos.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, a fost localizat, reţinut pentru o scurtă perioadă şi pus sub control judiciar, iar în prezent au loc demersuri pentru aducerea în ţară.  „Este sub o formă de control judiciar şi se lucrează la procedurile de extrădare. În absenţa unui accord care să prevadă extrădarea, se fac demersurile oficiale în vederea clarificării situaţiei juridice şi a luării măsurilor respective”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, fapt confirmat şi de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În cea mai recentă fotografie, publicată de Alin Simota în 22 octombrie, pe pagina sa de Facebook, acesta apare la braţ cu celebrul fotbalist olandez Edgar Davids.

Alin Simota, urmărit prin INTERPOL

De cel puţin o lună, Alin Simota şi-a făcut cunoscut, pe pagina sa de Facebook, locul exotic în care s-a ascuns de autorităţile statului român, fără să mai ţină cont că pe numele său există un mandat de arestare. Milionarul din Valea Jiului a fost dat în urmărire internaţională încă din luna ianuarie a acestui an, când Tribunalul Hunedoara a decis că mai are de executat un rest de câteva luni din pedeapsa de doi ani de închisoare, într-un dosar în care a fost condamnat pentru conflict de interese.

De asemenea, mai este judecat în alte două dosare, pentru infracţiuni de crimă organizată, evaziune fiscală, înşelăciune, infracţiuni de spălare de bani. Problemele cu legea şi faptul că este urmărit internaţional prin INTERPOL nu l-au împiedicat să se bucure de viaţa de lux din Dubai şi, mai ales, să le-o împărtăşească prietenilor săi din România, prin intermediul contului său de Facebook. Aproape zilnic, de la începutul lunii septembrie, Alin Simota a publicat fotografii (selfie) în care apare fie pe plajele din Dubai, fie în faţa hotelurilor luxoase din cel mai mare oraş al Emiratelor Arabe Unite. În alte imagini publicate pe Facebook, Alin Simota apare în compania unor tinere, în cluburi, printre dunele de nisip, alături de cămile sau în magazinele oraşului. O mulţime dintre foştii săi apropiaţi îi transmit mesaje de încurajare, cărora Alin Simota le răspunde invitându-i să îl viziteze.

Cine Cine este Alin Simota

Alin Simota a intrat în afaceri în anii 1990, făcând bişniţă cu mărfuri aduse din Occident. Era cunoscut ca fiind apropiat al liderului minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, dar şi al unor politicieni cu funcţii şi averi importante. Simota s-a îmbogăţit treptat, în urma unor contracte derulate cu statul român, în industria minieră şi energie, iar popularitatea sa a crescut la sfârşitul anilor 1990, când a devenit patron al clubului de fotbal Jiul Petroşani. Pentru a fi sigur că se impune în Valea Jiului, la mijlocul anilor 2000, Alin Simota s-a bazat pe apropiaţii săi din lumea interlopă.

Alin Simota a fost până în anii trecuţi unul dintre cele mai bogate şi controversate personaje din Valea Jiului. În anii 2000, a fost implicat într-o serie de scandaluri cu consecinţe grave, pentru care abia din 2013 a fost trimis în judecată. Din 2008, Alin Simota a intrat în politică şi şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Petroşani, din partea PNL. Nu a devenit primar, dar s-a mulţumit cu un mandat de consilier judeţean şi cu funcţia de vicepreşedinte al PNL Petroşani, până în 2013, când a fost pentru prima dată arestat.


Vă recomandăm şi:

Secretele temutului interlop achitat de o condamnare de 10 ani: cum funcţiona reţeaua de teroare a lui Cristian Litera

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar de înşelăciune în care Cristian Litera, fostul bodyguard al lui Alin Simota, judecat împreună cu acesta într-un dosar al DIICOT şi martor în dosarul fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, primise, la judecarea dosarului pe fond o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Litera a fost achitat, însă mai este judecat într-un alt dosar, pentru infracţiuni grave.

Interlopii care au transformat Valea Jiului în „Valea Pumnului”: „gorilele” Palesică, Simota şi Litera, protejate chiar de oamenii legii

Recidivistul Sorin Palesică a fost arestat preventiv după ce a a năucit în bătaie o tânără salvamontistă şi mai mulţi clienţi ai unui local din Straja, sub privirile jandarmului cu care se aşezase la băut. Cazul interlopului care a terorizat Valea Jiului nu este singular. În ultimii ani, personaje dubioase care au lăsat impresia că se află sub protecţia autorităţilor au făcut legea pumnului în comunităţile din oraşele miniere.

Patru interlopi din gruparea „Litera - Simota“ primesc sentinţele. Au fost acuzaţi de bătăi crunte, la comandă, şi înscenarea unor accidente rutiere

Tribunalul Hunedoara a decis ca patru inculpaţi din dosarul de crimă organizată al grupării „Simota – Litera” să fie judecaţi separat. Dosarul în care sunt acuzaţi Claudiu Anghelina, Ioan Petru Moldovan, Daniel Dincă şi Florin Muntean priveşte infracţiuni grave de violenţă şi înşelăciune, iar pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru săptămâna viitoare.


 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa