Autostrada Lugoj - Deva: cât au lucrat drumarii în patru ani şi ultimele estimări ale CNAIR despre finalizarea proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: DRDP Timişoara.

Aflate în şantier de la începutul anului 2014, Loturile II, III şi IV ale Autostrăzii Lugoj - Deva trebuiau finalizate în mai 2016. CNAIR a prezentat stadiul la care au ajuns lucrările pe autostrada din vestul ţării.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat stadiul lucrărilor efectuate până în prezent pe cele trei loturi aflate în şantier ale Autostrăzii Lugoj - Deva.

Potrivit raportului CNAIR, pe Lotul II al viitoarei autostrăzi, în lungime de 28,6 kilometri, stadiul fizic al execuţiei proiectului este de 95,80 la sută. 15 kilometri din autostradă au fost daţi în folosinţă în urmă cu un an, iar restul vor fi inauguraţi, potrivit estimărilor, în trimestrul IV al anului 2021. Impedimentul pentru prelungirea lucrărilor în reprezintă Secţiunea E, de nouă kilometri, unde vor fi construite ecoducte. Este necesară modificarea contractului de execuţie şi apoi scoase la licitaţie lucrările suplimentare necesare pe Secţiunea E. Lotul II este construit de Asocierea Salini Impregilo SpA şi S.E.C.O.L., iar contractul are o valoare de 562,73 mii lei (fără TVA)

Stadiul fizic: între 75 şi 95 la sută

Pe Lotul III, în lungime 21.1 kilometri, stadiul execuţiei a ajuns la 79.8%, incluzând lucrări suplimentare impuse prin Acordul de mediu, şi de 85.77% exceptând lucrările suplimentare. În ultimele luni, lucrările nu au mai avansat, susţin reprezentanţii CNAIR, aflaţi într-o dispută cu constructorii. Problemele reclamate compania de autostrăzi sunt: modificare la contract (Ecoduct 57+710); Modificare la contract (Descărcare Holdea), lipsa exproprierilor şi implicit a Autorizaţiei de Construire pentru lucrările aferente descărcării traficului în zona Holdea, obţinerea Autorizaţiei de Construire pentru Pasajul km 59+505 peste autostradă din zona descărcării Holdea. Tronsonul este construt de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. - COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A. - Arcadis Eurometudes S.A., în urma unui contract cu o valoare de 580 milioane lei, fără TVA. Data estimată a finalizării proiectului este septembrie 2018.

Lotul IV, de 21 de kilometri a ajuns la stadiul de 75,70 la sută, informează CNAIR. Problemele sesizate vizează afectarea stabilităţii stâlpului nr. 37 al Transelectrica din cauza excavaţiilor la baza versantului din zona Brănişca şi relocarea liniilor de înaltă tensiune de pe lotul 4 care au blocat lucrările la viaductul Brăşncia. Contractul în valoare de 420 milioane lei, fără TVA, a fost atribuit Asocierii S.C. Tehnostrade SRL - SC Spedition UMB SRL. Lucrările vor fi finalizate, potrivit estimărilor CNAIR, în trimestrul al doilea al acestui an.

Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanoviţa, de 27,4 kilometri, a fost inaugurat în decembrie 2013, iar circa 16 kilometri din Lotul al doilea au fost deschişi circulaţiei anul trecut. Loturile II, III şi IV se află în şantier din 2014 şi trebuiau finalizate, potrivit contractului iniţial, în mai 2016.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

Soarta incertă a Autostrăzii Lugoj - Deva. Problemele grave între constructorii spanioli şi CNAIR nu au fost rezolvate

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO