Video Autostrada cu tuneluri, șantier plin de mlaștini. Constructorii au de luptat cu nămolul și țânțarii VIDEO

0
Publicat:

Cel mai așteptat tronson de autostradă din vestul României, Autostrada cu tuneluri, va pune probleme constructorilor, nu numai pentru că proiectul vizează construcția a două ecoducte de peste doi kilometri.

Terenul moale ar putea pune probleme constructorilor autostrăzii. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Constructorii au revenit pe tronsonul Autostrada cu tuneluri, unde cei nouă kilometri dintre satul Holdea din Hunedoara și localitatea Margina din județul Timiș au rămas nefinalizați din Autostrada Lugoj Deva.

Deocamdată au adus doar câteva utilaje, folosite la amenajarea terenului pentru noul șantier (video).

Peste 20 de hectare de pădure sunt defrișate în zona unde vor fi construite tunelurile în lungime de peste doi kilometri, între satul Holdea din Hunedoara și Coșteiu de sus din Timiș.

„Reprezentanții asocierii de firme care va executa secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, au început amenajarea accesului în șantierul din zona unde vor fi construite tunelurile. Sunt folosite utilaje specifice pentru stabilizarea și îmbunătățirea solului pentru drumul tehnologic, care are o lungime de circa doi kilometri. Zona este greu accesibilă, mai ales după perioada de iarnă, pământul fiind îmbibat cu apă. Drumul tehnologic este folosit și de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolul Silvic Făget, care se ocupă cu eliberarea amplasamentului”, informa, la 1 martie 2024, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timiș.

Mlaștini pe șantierul autostrăzii

Noile tuneluri rutiere vor reprezenta marea provocare a constructorilor autostrăzii care leagă județele Hunedoara și Timiș, însă nu sunt singura problemă a constructorilor.

În apropiere de zona tunelurilor, pe cei cinci kilometri spre Margina, pădurea a fost defrișată pentru amenajarea terasamentului, însă terenul pe care va fi clădită autostrada oferă condiții dificile de lucru.

Viitorul terasament să înfățișează ca o mlaștină întinsă (video), străbătută de numeroase pârâuri și inundată de apele pluviale scurse de pe versanți, din ambele părți ale traseului.

Odată cu extragerea pădurii de stejar și cu decopertarea solului, terenul a devenit și mai mocirlos, iar utilajele lasă urme adânci în el.

Chiar și în locurile unde apa nu băltește, pământul este extrem de moale, iar unii localnici spun că se împotmolesc ușor în el.

„Am stricat mai multe perechi de papuci, trecând prin noroi de pe o parte pe cealaltă a traseului autostrăzii, adică de la casa mea până la drumul de dincolo de șantier”, relata Lidia, o localnică din satul Nemeșești (video).

Umezeala din zonă de luncă și numeroasele mlaștini creează și alte probleme constructorilor. Vor trebui să muncească sub atacurile permanente ale țânțarilor.

„Aici fără spray contra insectelor, pe care să îl dai pe piele, nu poți rezista, mai ales odată cu încălzirea vremii. Sunt valuri nesfârșite de țânțari, acesta este mediul lor”, spune un alt localnic.

Autostrada cu tuneluri, bucata lipsă din Autostrada Lugoj Deva

Autostrada Lugoj Deva are 100 de kilometri traversează județele Timiș și Hunedoara, din vestul României.

A fost proiectată în anii 2000 o regiune de șes și de câmpie, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit să ridice mari probleme de proiectare și execuție.

Însă terenul instabil în anumite porțiuni și sectoarele care traversează arii protejate, incluse pe lista siturilor Natura 2000, au impus construcția unor ecoducte și lucrări, condiționate de mai multe avize din partea statului român.

Terenul viitoarei autostrăzi. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Primul dintre cele patru tronsoane din Autostrada Lugoj-Deva, în lungime de 28 de kilometri a fost finalizat în 2013 în județul Timiș.

Lucrările la celelalte trei loturi, care traversează județele Timiș și Hunedoara, au început în anul următor și au fost date în folosință, cu excepția tronsonului de nouă kilometri aflat în prezent în șantier, în perioada 2017 – 2019.

Lucrările la sectorul de 9,13 kilometri, numit și Autostrada cu tuneluri, au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina-Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Holdea, locul unde se întrerupe Autostrada Lugoj - Deva. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Din vara anului 2023, circa cinci kilometri din traseu au fost decopertați și pregătiți pentru lucrările de construcție de pe „Autostrada cu tuneluri” (video), iar recent au început și lucrările de pregătire a terenului pe restul traseului, unde vor fi construite ecoductele.

Ecoductele din zona Holdea – Coșteiu de Sus vor avea peste doi kilometri și vor forma un culoar „verde” care va permite migrația animalelor sălbatice din Munții Poiana Ruscă spre Munții Apuseni. Sunt necesare atât pentru infrastructura rutieră, dar vor contribui și la protejarea zonei traversate de autostradă, cuprinsă în situl Natura 2000 Podişul Lipovei – Poiana Ruscă.

Finalizarea celor nouă kilometri de autostradă este estimată pentru toamna anului 2026.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend