ADMITERE LICEU 2013 Povestea unei absolvente îndrăgostite de germană: Ana Maria Herţa e cea mai premiată olimpică naţională din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Herţa. FOTO. Arhiva personală.

Absolventă a Colegiului Naţional Decebal din Deva, Ana Maria Herţa se poate mândri cu o performanţă rară în învăţământul românesc. În acest an, Ana Maria a obţinut pentru a cincea oară Premiul I la Olimpiada Naţională de Germană.

Eleva model de la Colegiul „Decebal” este pasionată de limba germană din primii ani de copilărie. „O învăţ de la doi ani şi o pot considera a doua mea limbă maternă. O ştiu instinctiv. Îmi place complexitatea ei şi pot să mă exprim mai bine în germană, pentru că simt că mi se potrivesc cuvintele mai bine”, a povestit Ana Maria.

Elevii vor cursuri mai atractive

Începând din clasa a cincea şi până în ultimul an de liceu dragostea adolescentei pentru limba germană i-a adus acesteia o mulţime de premii la concursurile şi olimpiadele la care a participat. În total, Ana Maria a obţinut de cinci ori locul întâi la olimpiadele naţionale şi, de asemenea, a avut ocazia să studieze timp de un an la o şcoală din Magdeburg, Germania.

„În şcoala unde am studiat erau cu totul alte metode de predare decât în şcolile din România. Se pune accent pe partea practică a studiului. Elevii trebuie să construiască lucruri, să găsească soluţii la probleme concrete, nu să tocească. Cursurile sunt mai puţine, dar se învaţă temeinic. Eu nu am uitat nimic din ce am învăţat acolo, la biologie, fizică, germană. Aici, mulţi dintre elevi învaţă doar la ce au nevoie pentru Bacalaureat şi restul e şters. Copiii sunt, de asemenea, mai fericiţi că sunt lăsaţi să se exprime, în şcolile din Germania”, a spus adolescenta.

Olimpică la germană cu destinaţie sigură
Ana Maria Herţa a susţinut în aceste zile Bacalaureatul şi se pregăteşte de facultate. Datorită rezultatelor pe care le-a obţinut la olimpiadele naţionale ea poate fi admisă la orice facultate din ţară. I-ar plăcea să studieze în Cluj, însă prima ei opţiune pentru studiile superioare este o universitate din Germania. „Vreau sa merg la o facultate de logopedie din Köln, un oraş universitar mare din vest, care îmi oferă mai multe şanse şi e mai deschis spre lume. Vreau sa fac voluntariat, sa vizitez toate continentele, nu să mă îngrop încă trei ani în cărţi şi cursuri”, a povestit Ana Maria.

Vă mai recomandăm:

Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 Hunedoara: notele după contestaţii

Peste 3.400 de elevi hunedoreni care au absolvit în acest an şcolar clasa a opta s-au înscris pentru a susţine examenele de Evaluare Naţională.

ADMITERE LICEU 2013 Topul celor mai bune licee din Hunedoara: Decebal, Mihai Eminescu şi Iancu de Hunedoara

Colegiul Naţional Decebal din municipiul Deva conduce detaşat în topul liceelor hunedorene.  Este un liceu de tradiţie al judeţului Hunedoara, înfiinţat în urmă cu aproape un secol şi jumătate. În topul liceelor din judeţ, „Decebal” este urmat de Colegiul „Mihai Eminescu” din Petroşani şi de către Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Hunedoara: peste 200 de note de 10

Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013).

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos