Acoperişul distrus al Castelului Corvinilor din Hunedoara va fi reparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din suprafaţa acoperişului castelului din Hunedoara este degradată. D.G.

Administraţia locală a municipiului Hunedoara va fi ajutată cu fonduri de la Ministerul Culturii pentru reparaţiile de urgenţă la acoperişul Castelului Corvinilor.

Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a precizat astăzi că a fost întocmit un plan tehnic privind lucrările de restaurare necesare la acoperişul monumentului istoric, care va fi trimis în următoarele zile Ministerului Culturii. Viorel Arion spune că fondurile pe care speră ca administraţia locală să le obţină de la minister sunt de circa trei milioane de lei.

Administraţia locală, criticată pentru lipsa de reacţie

Potrivit primarului Hunedoarei, Viorel Arion, lobby-ul făcut de autorităţile locale şi judeţene la Ministerul Culturii pentru ca statul român să aloce finanţări pentru reparaţiile necesare la castel au dat rezultat.

Aflat marţi în vizită la Castelul Corvinilor, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, a declarat ulterior că a fost mirat de faptul că autorităţile locale din Hunedoara nu au considerat o prioritate reparaţiile de urgenţă necesare la acoperişul monumentului istoric, aflat într-o stare dezastruoasă.

Citiţi şi alte articole despre Castelul Corvinilor:

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Un publicist şi geolog englez a dezvăluit într-un jurnal de călătorie apărut în Londra, în 1862, cât de mare a fost şocul primelor sale întâlniri cu comunităţile de ţigani care locuiau în tabere de corturi pe malul râurilor Mureş şi Strei şi la marginea orăşelelor hunedorene ale secolului XIX.

FOTO Americanii vânează stafii în Castelul Corvinilor: cum a ajuns cetatea din Hunedoara unul dintre cele mai înfricoşătoare locuri din lume

Un grup de 30 de turişti din Statele Unite a închiriat faimosul castel pentru a căuta fantome. Vizitatorii au povestit că au avut parte de experienţe stranii în seara petrecută în încăperile întunecoase.

Castelul Corvinilor a adus un sac de bani Hunedoarei: unde ajung sumele încasate de la turiştii monumentului istoric

Castelul a devenit una dintre cele mai importante surse de venit pentru administraţia locală din Hunedoara, chiar dacă în ultimii trei ani nu au mai fost alocate fonduri pentru proiecte de restaurare sau reparare care îl vizau, necesare de urgenţă. 

FOTO Castelul Corvinilor a fost din nou abandonat: banii pentru restaurarea acoperişului, dirijaţi spre alte proiecte

Autorităţile locale au propus trecerea celui mai important monument istoric din Hunedoara în patrimoniul UNESCO, însă nu reuşesc să atragă fonduri nici măcar pentru reparaţiile de urgenţă necesare la aproximativ jumătate din partea superioară a acoperişului castelului.

FOTO Cum a fost construit Castelul Corvinilor, una dintre cele mai impunătoare cetăţi medievale din Europa

Şase secole de istorie zbuciumată şi legende învăluie unul dintre cele mai frumoase monumente din Transilvania: Castelul Corvinilor.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO