Accident rutier grav, produs de un tânăr de 23 de ani, intrat pe contrasens: şapte răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident. IPJ Hunedoara.

Un accident rutier grav s-a petrecut pe şoseaua Călan – Haţeg (Drumul Naţional 66), după ce un tânăr a intrat pe contrasens.

Şapte oameni au fost răniţi, luni seara, într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 66, între Călan şi Haţeg, în zona localităţii Bretea Streiului.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din oraşul Turceni, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Haţeg spre Deva, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 din localitatea Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin.

„În urma accidentului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto si a cinci pasageri din cele două autoturisme, respectiv una din autoturismul care a intrat pe contrasens si patru din celălalt autoturism care circula regulamentar. Toate victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Victimele au vârste cuprinse între 23 de ani şi 45 de ani.


Mai puteţi citi şi:

Accident rutier produs de o tânără pe o trecere de pietoni din Deva: o elevă de 12 ani a fost rănită

VIDEO Incident grav la Mina Livezeni din Valea Jiului. 15 mineri intoxicaţi cu fum şi gaze toxice

VIDEO Cabana Cheile Buţii de la poalele Retezatului Mic a fost mistuită de flăcări. Era cea mai veche din zonă

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani