Accident rutier cu patru maşini la ieşirea din Deva, spre Hunedoara. O femeie a produs carambolul
0Patru maşini au fost avariate în urma unui accident rutier petrecut, miercuri, la ieşirea din Deva spre Hunedoara.
Un accident rutier grav s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 11, pe Bulevardul 22 Decembrie din Deva, la ieşirea spre Hunedoara.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că o femeie în vârstă de 44 de ani, din municipiu, care se deplasa cu autoturismul său pe banda a doua a bulevardului, nu a păstrat o distanţă suficientă de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Deva. Cele două s-au ciocnit, iar autoturismul bărbatului a fost proiectat la rândul său în alte două autoturisme.
„În urma acestui eveniment rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 51 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi: