Tragedie la Giurgiu. Un copil de trei ani şi opt luni a murit după ce a căzut de la etajul 7

0
Publicat:

Un copil de trei ani şi opt luni a murit, luni seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu. Poliţiştii au început verificări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Copilul nu a fost salvat de medici FOTO: Shutterstock

Potrivit IPJ Giurgiu, Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată, luni seară, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că pe şoseaua Bucureşti, lângă un imobil, se află un copil în stare de inconştienţă.

”Din primele cercetări, a reieşit faptul că un minor, de 3 ani şi 8 luni, ar fi căzut de la etajul 7 al unei locuinţe. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical aflat la faţa locului, a fost constatat decesul acestuia”, potrivit news.ro.

Trupul copilului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Giurgiu, în vederea efectuării autopsiei.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care a survenit decesul, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”