Bombă de aruncător, de calibru 120 de milimetri, descoperită de un vânător pe un teren viran

0
Publicat:

O bombă de aruncător de calibru 120 de milimetri a fost găsită de către un bărbat care se afla la vânătoare, pe un teren viran de la marginea municipiului Giurgiu, după cum au informat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.

Bombă de aruncător găsită în Giurgiu FOTO ISU Giurgiu

ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină după ce un bărbat care se afla la vânătoare a observat pe un teren viran, situat la marginea municipiului Giurgiu, un obiect care semăna cu muniţia de război şi a cerut sprijinul autorităţilor.

Pirotehnicienii care s-au deplasat la faţa locului pentru cercetarea, detectarea şi identificarea obiectului respectiv au constatat că este vorba de o bombă de aruncător, de calibrul 120 de milimetri”, precizează sursa citată de Agerpres.

Muniţia a fost ridicată şi transportată în siguranţă, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate.

De la începutul anului, au mai fost descoperite trei proiectile explozive pe terenuri din municipiul Giurgiu, Stoeneşti şi Slobozia, dar şi un focos fuzant în pădurea din localitatea Călugăreni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile