VIDEO Dunărea, transformată în pubela cu gunoi a României. Deșeurile afectează circulația bacurilor la Galați

0
Publicat:

Tone de gunoaie sufocă Dunărea, în dreptul Trecere Bac Galați. Viiturile și ploile din ultimele zile au transformat fluviul într-o groapă de gunoi. Mai grav, buştenii pot afecta şi circulația bacurilor.

Luciul apei este acoperit de bidoane din plastic, ambalaje, materiale textile, bușteni aduși de viitură şi chiar leşuri de animale.  Deşeurile vin din amonte de la localităţile de pe fluviu, dar şi de pe afluenţii Dunării, în special de pe Siret.

Cea mai mare problemă este în jurul punctului de trecere bac Galaţi, unde s-a format o insulă de gunoaie. 

„An de an, când crește Dunărea ne confruntăm cu această situație.  Rezolvăm. Am făcut comandă la Ecosal. Ei au graifer cu un braț mai lung și încercăm să scoatem tot ce se poate din apă, le încărcăm într-un camion și le predăm la societatea de salubrizare. Din păcate, în Galați, la nicio instituția a statului nu există o navă specializată care să poate interveni pe apă în astfel de situații. Nouă ne este greu, deoarece acel graifer are doar un braț, iar  oamenii nu putem să-i băgăm în apă. Așteptăm ca cei de la Ecosal să trimită acel utilaj. Am avut ani în care am scos din Dunăre în jur de 110 metri cubi de deșeuri și am plătit vreo 50.000-60.000 de lei”, a declarat Cosmin Chelbaşu, şef serviciu Navrom Bac Galaţi.

Dunărea, invadată de gunoaie la Galați FOTO: captură video

Mai grav, trunchiurile plutitoare pot afecta și circulația bacurilor.

„Este pericol pentru circulația bacurilor.  Deșeurile vegetale, trunchiurile de copaci, pot pătrunde între punțile bacurilor, se opresc în elice. Chiar am avut o situație. Sunt în apă și nu se văd, nu pot fi ocolite, atunci pot fi agățate la elice. Sperăm să rezolvăm problema cât mai repede”, a precizat Cosmin Chelbaşu.

Comisarii Gărzii de Mediu s-au autosesizat și au dispus ca Dunărea să fie curățată de gunoaie. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi. 

Tone de deșeuri pe Dunăre FOTO: captură video

 „Ne-am autosesizat în perioada de sărbători Pascale şi, în weekend. Echipa noastră de permanenţă a fost prezentă pe Faleză. În zona Trecere Bac am constatat acumularea aceea de deşeuri care apare în fiecare an din cauza ploilor abundente. Am făcut o notificare către SGA Galaţi, având în vedere că aceste cursuri de apă sunt în exploatarea ABA Prut”, a declarat Sorin Dănăilă, comisarul șef la Garda de Mediu Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă