Un spital din Galaţi va fi dotat cu săli de joacă pentru copii şi cameră pentru activităţi şcolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum va arăta noua Secţie de Pediatrie a Spitalului Tg. Bujor, sursa: CJG

Secţia de Pediatrie a Spitalului Tg. Bujor, din Galaţi, va avea saloane pentru copii şi pentru părinţi, spaţii de joacă şi o sală pentru activităţi şcolare. De asemenea, vor fi amenajate săli de consultaţii şi tratamente, cabinete medicale şi spaţii pentru hrănirea sugarilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat electronic contractul de finanţare pentru o nouă investiţie la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Este vorba despre realizarea unei clădiri noi pentru secţia de Pediatrie.

“Când vorbim despre sănătate, în special despre sănătatea copiilor noştri, vom face mereu totul pentru ca medicii să facă performanţă şi să salveze astfel vieţi. Niciun efort nu este prea mare pentru îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, indiferent de costuri, pentru că investiţia în sănătatea copiilor înseamnă investiţie în viitorul nostru, al tuturor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Saloanele noii secţii de Pediatrie de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor vor fi împărţite pe categorii de vârstă, iar părinţii vor avea spaţii special amenajate. Mai mult, noul pavilion va avea un sistem de ventilaţie special, săli de joacă şi o cameră de zi pentru realizarea activităţilor şcolare.

„De asemenea, vor fi amenajate săli de consultaţii şi tratamente, cabinete medicale şi spaţii pentru hrănirea sugarilor. Clădirea va fi dotată cu tot ceea ce este necesar, inclusiv cu echipamente medicale moderne”, a adăugat Costel Fotea. 

La Spitalul din Târgu Bujor sunt consultaţi şi trataţi anual aproximativ 1300 de copii. Pe lista de echipamente medicale ce vor fi achiziţionate pentru noua secţie se regăsesc un ecograf doppler portabil, un electrocardiograf cu 12 canale, un defibrilator şi un monitor de funcţii vitale. 

Noua clădire va fi amplasată în curtea Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor, iar suprafaţa nou construită, de peste de 300 mp, va fi compartimentată şi dotată în conformitate cu reglementările în vigoare. În spaţiul eliberat din clădirea existentă va fi reamenajat compartimentul de medicină internă.

Valoarea totală a proiectului este de 926 de mii de euro, fonduri obţinute prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova. 

Vă recomandăm şi: 

Bolnavii de cancer vor avea o şansă în plus. Aparat modern pentru diagnosticarea tumorii, la Spitalul de Urgenţă Galaţi GALERIE FOTO

 

Cum va fi transformat în model de ecologie un spital vechi de 60 de ani din nordul judeţului Galaţi

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026