Un șofer beat și-a dat foc la mașină, intenționat. Autoturismul a ars în totalitate

0
Publicat:

Un șofer beat din Galați s-a ales cu dosar penal deoarece și-a incendiat propria mașină. Autoturismul a ars în proporție de 90%. Incendiul a fost stins de pompieri voluntari.

Poliția a deschis dosar de cercetare SURSA Arhivă

Polițiștii au fost sesizați, pe 6 octombrie, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că, pe o stradă, din comuna Piscu, județul Galați, a izbucnit un incendiu, la un autoturism. Agenții s-au deplasat la fața locului, unde se afla și un echipaj din cadrul Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență Piscu care a procedat la stingerea incendiului, în urma acestuia rezultând distrugerea vehiculului în cauză, în proporție de 90%.

Și-a incendiat intenționat propria mașină

„În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul aparține unui bărbat, de 31 de ani, din comuna Piscu, care, pe fondul consumului excesiv de alcool, ar fi recurs la incendierea intenționată a acestuia. S-a stabilit, de asemenea, că nu există victime omenești și nici nu au fost distruse alte bunuri”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

La volan, fără permis, beat și drogat

Joi noapte, pe 6 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au oprit în trafic, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 23 de ani.  La controlul documentelor, acesta nu a putut prezenta permisul de conducere, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției, constatându-se că nu deține un astfel de document.

„Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică și se manifesta incoerent, polițiștii l-au testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru consumul de droguri, în primul caz rezultând valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cel de-al doilea rezultatul fiind pozitiv pentru matamfetamină și THC-5 (cannabis)”, a transmis IPJ Galați.

Persoana în cauză a fost condusă la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducere fără permis.

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”