Un româno-ucrainean dat în urmărire internaţională pentru infracţiuni comise în Germania a fost capturat la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul în vârstă de 36 de ani are cetăţenie dublă, română şi ucraineană, şi încerca să intre în România, cu destinaţia Bulgaria, ca pasager într-un autocar. A fost reţinut de poliţiştii de frontieră, care l-au predat în custodia IPJ Galaţi. Judecătorii vor stabili dacă va fi extrădat sau nu în Germania.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu dublă cetăţenie română şi ucraineană, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de imigraţie ilegală, emis de autorităţile  din Germania.

În data de 29 octombrie, în jurul orei 2.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie (română şi ucraineană), O.V., în vârstă de 39 de ani, pasager într-un autocar ce avea ca destinaţie Bulgaria.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că, pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania, din data de 26 octombrie 2018, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de imigraţie ilegală”, a informat Poliţia de Frontieră.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux