Târg de Crăciun organizat de copii cu suflete uriașe. Din banii obținuți: ghiozdane pentru elevii nevoiași FOTO

0
Publicat:

Copiii de la mai multe școli din Galați, ajutați de profesori și părinți, au creat sute de obiecte handmade, inspirați de sărbătoarea Crăciunului pentru a ajuta alți micuți ai căror părinți nu au resurse financiare ca să le cumpere ghiozdane și rechizite.

Din banii obținuți la Târgul de Crăciun vor fi cumpărate ghiozdane FOTO Dana Hâncu

Dana Hâncu, de profesie jurist, organizează de opt ani un târg de Crăciun special la Galați. Ajutați de profesori și părinți inimoși, copiii de la mai multe școli din oraș au creat și în acest an sute de obiecte handmade inspirate de sărbătoarea Crăciunului.

Fiecare obiect are propria poveste şi, totodată, puţină magie transmisă de copiii şi părinţii acestora, pentru că în spatele gestului lor stă o motivație puternică: achiziția de ghiozdane și rechizite pentru copiii fără posibilități materiale.

„Dăruim Crăciunul-Târg caritabil” începe pe data de 15 decembrie, la ora 17,00, și se va încheia pe 17 decembrie, la ora 16,00, la Centrul Comercial Winmarkt Galați. Toate produsele sunt lucrate de către copii împreună cu cadrele didactice și părinți.

Copiii stabilesc singuri prețul fiecărui obiect handmade pe care l-au creat, iar vizitatorii standurilor amenajate la Winmark Galați le cumpără și contribuie astfel la achiziția de ghiozdane și rechizite pentru cei mici.

„An de an, creștem frumos Dăruim Crăciunul- Târg caritabil ! Mulți copii, multe cadre didactice și mulți părinți implicați în organizarea evenimentului. Beneficiile? În primul rând Timp: timp de calitate cu copilul tău ( confecționezi diverse produse ornamentale de sezon și te întorci in copilărie și tu, adultul). Apoi, îndemânarea, creativitatea, răbdarea și implicarea copilului în a confecționa...ceva. Valorificarea talentului, preț pe munca lui: copilul va evalua produsul făcut de el. Negocierea: depășirea unor bariere mentale, emoționale ale copilului, interacțiunea cu un adult. Toți facem terapie prin bucurie! Și învățăm! Și nu in ultimul rând, veți pleca acasă cu inima plină de bucurie: ați achiziționat un produs frumos lucrat, știți că sunt și emoțiile unui copil acolo, ați făcut și o faptă bună, veți echipa un viitor ghiozdanel din campania O.M.”, este invitația Danei Hâncu, organizatoarea evenimentului, pentru copii și părinți deopotrivă.

Cină caritabilă în sprijinul elevilor defavorizați

Tot pe 15 decembrie, la ora 19, 00, la Stage-Nice Dining din Galați are loc o cină caritabilă venită tot în ajutorul Asociației pentru Onestitate și Mobilizare-O.M., sub deviza „Împreună prevenim abandonul școlar. Un meniu achiziționat, un copil educat!”

Orice român cu suflet poate achiziționa un meniu la prețul de 119 lei, iar banii vor fi donați către fundația O.M.

Dana organizează în fiecare an și o campanie destinată copiilor fără posibilităţi materiale, prin care orice persoană poate să doneze un ghiozdan complet echipat, care ajunge apoi la micuţii din zonele defavorizate ale judeţului Galaţi.

Dana este o gălăţeancă inimoasă implicată în numeroase voluntariate şi campanii umanitare și a iniţiat în urmă cu nouă ani și campania „Pregătim ghiozdanul-Ajută un copil să aibă acces la educaţie!”

Prin intermediul acesteia, orice persoană care a dorit să doneze un ghiozdan complet echipat a făcut-o cu sufletul deschis, iar bunurile au fost transportate apoi la sediul Căsuţa Strumfilor, un atelier de creativitate şi after school din Galaţi, fiind dăruite apoi micuților fără posibilități financiare.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani