Sute de oameni au protestat la Galaţi pentru ca familiei Bodnariu să-i fie daţi înapoi copiii luaţi de statul norvegian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la protestul de la Galaţi, pentru copiii familie Bodnariu. Foto: C.C.

Mitingul a fost organizat de Alianţa Evanghelică şi a reunit persoane din judeţele Galaţi, Vrancea şi Brăila. Protestul a fost unul autorizat şi s-a desfăşurat paşnic.

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă după amiază la Galaţi, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor , pentru un miting de susţinere a familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luaţi de statul norvegian, prin deja celebra instituţie de protecţie a drepturilor copilului – Barnevernet.

Protestul (care s-a desfăşurat paşnic) a fost organizat de Alianţa Evanghelică şi a reunit oameni din judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea,. Potrivit organizatorilor, cazul Bodnariu este doar un simptom, dat fiind că alte zeci de familii de români au probleme similare în Norvegia, situaţia care „ar impune reacţii mai ferme din partea autorităţilor române”.

„Suntem aici să ridicăm glasul împotriva abuzurilor pe care statul din Norvegia le face împotriva familiei Bodnariu şi altor familii care deja au fost prezentate public. Vrem să spunem lumii întregi că ne pasă de valoarea familiei şi că locul cel mai potrivit pentru un copil este în familie, nu în afara familiei biologice”, a spus Dorin Dumitraşcu, pastor al Bisericii Creştine Emanuel din Galaţi.

Manifestanţii au afişat pancarte cu drapelul Norvegiei, pe care erau inscripţionate, în română şi engleză, mesaje la adresa statului scandinav, dar şi despre valorile familiei: „Norvegia, înapoiază copiii familiei Bodnariu”, „Locul copiilor este în familie”, „Susţinem familia Bodnariu”, „Românii cred în valoarea familiei” s.a.m.d.

Organizatorii au prezentat şi cele opt puncte ale unei rezoluţii care a fost semnată de participanţii la protest şi care va fi trimisă autorităţilor locale şi centrale.

„În esenţă este vorba despre dreptul ca părinţii biologici să îşi crească copiii, obligaţia statului norvegian de a înapoia imediat copiii familiei Bodnariu, să se revizuiască legile nedrepte, susţinem demersurile autorităţilor române, solicităm opiniei publice internaţionale să oprească abuzurile statului norvegian împotriva românilor, cerem parlamentului român să armonizele legea actuală a protecţiei copilului, armonizând aspectele discutabile ale legii”, a mai spus pastorul Dumitraşcu.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție