Şcoala de Vară de Astronomie, la Galaţi, unde există cel mai mare telescop din România destinat publicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Florin Matei

Misterioasa şi captivanta lume a planetelor, stelelor şi cometelor poate fi descoperită în cadrul şcolii de astronomie organizată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Observaţiile astronomice se fac cu ajutorul celui mai mare telescop din ţară destinat publicului. Diametrul oglinzii principale are jumătate de metru, ceea ce înseamnă imagini mai clare şi mai detaliate ale corpurilor cereşti. 

Printre temele care vor fi abordate în cadrul cursurilor sunt „Bolta cerească şi constelaţiile”, „Recunoaşterea principalelor stele şi constelaţii ale cerului de vară”, „Vecina noastră, Luna”, „Obiectele Deep-Sky”, „Insule de lumină şi necunoscut în Univers” şi „Cometele – o privire spre trecut”.

„Şcoala de astronomie continuă astăzi şi mâine (marţi, 26 iulie şi miercuri, 27 iulie), între orele 19.00 şi 00.00, cu prezentări despre sistemul solar, galaxii, observarea stelelor variabile şi celebrul telescop spaţial James Webb. După ora 22.00, dacă cerul este senin, încep observaţiile astronomice cu ajutorul telescopului. Intrarea este gratuită.”, a anunţat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Construcţia Observatorului Astronomic s-a realizat în perioada 2005-2007. Dotarea Observatorului Astronomic s-a realizat în perioada 2007 -2009 din fonduri europene prin proiectul „Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi – obiectiv turistic transfrontalier. Este cel mai mare şi mai modern observator public din România. 

Sursa foto: Florin Matei 

Până în acest moment, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, au fost observate 1.171 de obiecte (asteroizi şi comete) şi 12.181 de măsurători de poziţii raportate către Minor Planet Center, dintre care 5.464 de poziţii raportate pentru obiecte apropiate Pământului (Near-Earth Objects).

În anul 2013, Observatorul Astronomic din Galaţi a ocupat locul 8 în Europa şi locul 40 în top mondial (din peste 1.800 de observatoare) din punct de vedere al observaţiilor asupra asteroizilor şi cometelor, fiind cel mai productiv observator astronomic din România în ceea ce priveşte observaţiile la asteroizi şi comete.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Olimpic internaţional la Astronomie, Teodor învaţă copiii săraci să scrie şi vrea să descifreze misterele Universului 

Succes total pentru România la Olimpiada Internaţională de Astronomie. Câte medalii au câştigat elevii tricolori

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie