Scandal la exproprierea mai multor proprietari din Galaţi. Primarul Marius Stan: ”Probabil mă veţi vedea săptămâna viitoare şi pe mine cu casca pe buldozer”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galaţi a expropriat 20 de persoane, care deţin case pe strada Traian din Galaţi, printre aceştia numărându-se şi fostul fotbalist al Oţelului Galaţi, Eugen Boştină. Majoritatea foştilor proprietari au acceptat situaţia, dar au existat unii care s-au opus evacuării din case.

Mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei Galaţi, însoţiţi de poliţişti locali şi jandarmi, au inventariat vineri, 8 aprilie, 20 de case ce urmează să fie demolate pe strada Traian din Galaţi, care face legătura dintre strada Brăilei şi Piaţa Centrală.

Municipalitatea a luat această măsură pentru a lărgi strada Traian, astfel încât să se poată circula pe patru benzi. O parte dintre proprietari nu sunt de acord însă cu decizia Primăriei şi au anunţat că vor contesta în instanţă despăgubirile acordate.

Până atunci, ei s-au opus acţiunii de inventariere a imobilelor.

"Am ajuns de nu mai sunt om! Nu ştiu dacă mai apuc să mai trăiesc, să îmi găsesc o casă, să îmi aşez lucrurile la loc. O muncă de-o viaţă am împrăştiat-o, am dat de pomană, am aruncat la gunoi", a declarat Rădiţa Rafat, unul dintre proprietarii din zonă.

Deloc amuzantă nu a fost situaţia pentru fostul fotbalist al Oţelului Galaţi, Eugen Boştină. Acesta acceptase să plece de bunăvoie şi urma să predea cheile de la casa pe care o deţine pe strada Traian, dar muncitorii i-au spart yala de la poartă cu o bormaşină.  Acest lucru l-a înfuriat pe fostul fotbalist, care i-a dat afară din curte pe cei veniţi să inventarieze imobilul.

Nici reprezentanţii Primăriei nu au fost mulţumiţi de modul cum au decurs lucrurile şi au anunţat că îi vor reclama la Poliţie pe foştii proprietari, care refuză să îţi părăsească casele.

”Va ieşi scandal pentru că nu este plăcut când expropriezi pe cineva, dar fiind vorba de interesul general al oraşului, de dezvoltarea oraşului, mai sunt şi sacrificii. Nu ştiu câţi oameni au contestat în instanţă, dar toate exproprierile au fost făcute în conformitate cu legea. Trezoreria a primit banii pentru fiecare proprietate, care urmează să fe expropriată, nu încălcăm niciun fel de lege. Că sunt nemulţumiri, nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. Banii îi pot lua oamenii când vor. Avem autorizaţiile de demolare pentru majoritate caselor şi probabil mă veţi vedea săptămâna viitoare şi pe mine cu casca pe buldozer”, a declarat primarul Marius Stan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV