Revolta unui medic de familie: „Dacă tot se doreşte marea infectare, se pot folosi stadioanele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Egri Eduard, medic de familie, sursa: Arhivă Personală

Medicul specialist de medicină de familie Egri Eduard este revoltat de faptul că autorităţile continuă să ţină şcolile deschise, deşi foarte mulţi copii ajung la cabinetul său infectaţi cu SARS-COV-2. „Indiferenţa în medicină dar şi în sănătate publică se numeşte impostură”, afirmă medicul.

Dr. Egri Eduard cataloghează situaţia ca fiiind un ”haos” şi se întreabă cât va mai continuă „bătaia de joc la adresa copiilor”, în privinţa deciziei de a menţine şcolile deschise.

„Pe cât de puternici sunt pe atât de fragili pot deveni în faţa unor infecţii multiple. Deja am pacient de nici două săptămâni în jurul căruia toată familia este infectată, părinţii şi fraţii mai mari. Am pacienţi preşcolari care au avut probleme serioase de sănătate iar părinţii încercând să îi protejeze nu i-au dus la grădiniţă până au fost ameninţaţi cu pierderea locului, i-au dus din nou şi în nici o săptămână deja aveau cazuri. Alţi părinţi sunt rugaţi de profesori să îi testeze că lipsesc mulţi alţi colegi, dar nu au cazuri pe hârtie ca să poată lua măsuri”, susţine Egri Eduard. 

Medicul spune că, în această perioadă, oricum era complicat deoarece este sezonul rece şi sunt multe viroze sau infecţii microbiene, de la otite, pneumonii, scarlatina până la infecţii digestive sau urinare.

„Niciodată nu am strălucit la capitolele educaţie sanitară, igienă şi responsabilitate iar acum numai asta ne mai lipseşte, copii sau sugari cu duble sau multiple infecţii printre care şi covid”, spune medicul.

În final, medicul are şi o recomandare pentru autorităţi: „dacă tot se doreşte marea infectare, se pot folosi stadioanele sau sălile polivalente”.

 „Am înţeles că lupta se dă pentru atingerea limitei incompetenţei, dar, de fapt, încep să cred că se încearcă depăşirea acesteia, ţinta fiind undeva spre absurd. Dacă tot se doreşte marea infectare, se pot folosi stadioanele sau sălile polivalente. Indiferenţa în medicină dar şi în sănătate publică se numeşte impostură dar probabil aceste lucruri s-au uitat, au fost înlocuite cu demagogia”, concluzionează medicul Egri Eduard. 

Eduard Egri este medic de familie în Sibiu şi, încă de la debutul pandemiei, s-a remarcat prin diverse mesaje pe Facebook prin care încearcă să conştientizeze populaţia despre pericolul infecţiei cu SARS CoV-2, despre importanţa vaccinării, a respectărilor măsurilor de protecţie, dar şi despre anumite teme care implică sănătatea publică. 

Vă recomandăm şi:

Virusolog român din SUA, despre Omicron: „Toată lumea zice că vom scăpa mai repede, eu o să vă dezamăgesc”

Dr. Cristian Apetrei, virusolog român din SUA: „O mască purtată corect este mult mai eficientă decât testările inutile“

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie