Reţeta vegetariană care te face să uiţi de carne. Cum se prepară chifteluţele mănăstireşti din fasole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varianta de reţetă prezentată aparţine presbiterei Garoafa Coman şi este cuprinsă într-o carte de reţete de mâncăruri de post publicată în urmă cu mai bine de două decenii sub binecuvântarea arhimandritului Sofian Boghiu de la mănăstirea Antim.

Având în vedere că am intrat deja în perioada unuia dintre cele mai importante posturi ţinute de creştini (Postul Crăciunului), dar şi ţinând cont că regimul vegetarian a căpătat, în ultimii ani, o răspândire semnificativă, ne-am gândit să vă prezentăm o reţetă specială, mai puţin întâlnită în cărţile de bucate obişnuite, dar des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe din nordul Moldovei.

Vorbim aici despre preparatul numit „chifteluţe din fasole boabe cu garnitură din orez”, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină.

Trebuie spus şi că publicarea volumului are binecuvântarea arhimandritului Sofian Boghiu, egumenul mănăstirii Antim din Bucureşti, aşa că reţeta nu este doar pe placul vegetarienilor, ci satisface cu siguranţă şi exigenţele creştinilor deprinşi cu postul. 

Ba chiar este şi pe gustul carnivorilor, căci are o savoarea aparte, de nici nu zici că mâncarea este făcută doar din legume şi cereale.


Ingrediente (pentru patru porţii)

- Două căni de fasole boabe
- 2-3 felii de franzelă
- O cană de orez
- O ceaşcă de ulei
- Două cepe
- 5-6 căţei de usturoi
- Un morcov
- Un păstârnac
- Două frunze de dafin
- O legătură de mărar
- O legătură de pătrunjel
- 50 grame de făină
- Sare, cimbru (după gust)


Mod de preparare

Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, păstârnacul şi ceapa, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează după gust.

Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeama, pentru că o să vă trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (înmuiată cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate.

Se amestecă bine compoziţia, apoi se dă totul prin maşina de tocat (sau la un blender, cine are).
Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie sa fie de cam un centimetru).

Se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins.

Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez.

Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţine prezbitera Garoafa Coman, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.

Poftă bună!

Vă mai recomandăm şi:

Cum se prepară gutuiata, una dintre cele mai apreciate băuturi ale toamnei. Reţeta păstrată în România din moşi-strămoşi 

Cum se prepară celebrele „Oauă Ţărgăsiti“, micul dejun preferat de aromânii de la Dunărea de Jos

Cum puteţi construi rapid o afumătoare pentru carne şi peşte. „Reţeta“ ieftină a bloggerului culinar Gina Bradea 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie